Am vorbit cu administratorul judiciar de la „U” Cluj

S-au făcut primele plăţi la „U” Cluj! Horea Ţiril: Datoriile până la 6 februarie sunt îngheţate. Vrem să salvăm clubul

  • 8 Februarie, 2013
  • de Tibi Fărcaş
Administratorul judiciar Horea Ţiril a explicat ce va fi la „U”. Foto: Tibi Fărcaş.

Administratorul judiciar de la „U” Cluj, avocatul Horea Ţiril a explicat astăzi situaţia de la Universitatea Cluj. Ţiril a preluat astăzi clubul de la Ioan Mărginean şi, după discuţii la club au fost făcute primele plăţi către antrenori, jucători şi angajaţi. După masa acesta s-a întâlnit cu o parte din fanii lui „U” şi fani reuniţi în Asociaţia „Şepcile roşii”, la Cluj Arena, cărora le-a promis că va lupta pentru a reface clubul.  Redăm mai jos principale concluzii ale discuţiei cu Horea Ţiril.

– datoriile societăţii sunt suspendate începînd cu 6 februarie. Cei care au de încasat bani vor fi trecuţi la tabloul creditorilor până în 20 martie. Cine nu se înscrie pînă atunci nu îşi va mai recupera banii.

– „U” Cluj nu mai are probleme de licenţiere pentru sezonul 2013-14.

– clubul se bazează pe deblocarea contului, care va fi alimentat de LPF cu 1.040.000 de euro.  Mai intră 110.000 de euro din altă parte dar aceia vor merge la Centrul de Juniori şi Copii.

– astăzi s-au facut plăţi începând cu 6 februarie. La jucători, antrenori, angajaţi,  pentru a pleca asiguraţi cantonament în cantonament în Antalya. Sunt avansul la salarii pe perioada 6-20 februarie. Gestul a contat pentru încrederea angajaţilor.

– salariile restante şi scadente pînă la nivel 6 februarie  sunt momentan  îngheţate, la fel ca datoriile la Walter, Mărginean şi ale terţilor, până în momentul când se va prevedea în planul de reorganizare efectuarea de alte plăţi.

– datoriile curente de după 6  februarie, după ce s-a decis insolvenţa, se vor plăti, sunt fonduri.

– nu putem plăti salarii restante, de dinainte de 6 februarie 2013, ar fi ilegal, ne împedică legea.

– e prematur să discutăm despre un plan de reorganizare al lui „U” până nu avem tabloul creditorilor. Din ce  a comunicat acţionarul majoritar Ioan Mărginean, datoria se ridică la 6-7 milioane de euro dar pot certifica asta după ce creditorii îşi vor manifesta intenţia de a participa la masa credală, până în 20 martie. Vom verifica tot.

– vom merge la DIICOT Cluj după documente. Trebuie să ni le pună la dispoziţie legal.

Nu m-am întâlnit niciodată cu Florian Walter

Avocatul Horea Ţiril a clarificat şi suspiciunea că ar fi „omul lui Walter” la „U”. El neagă că s-a întâlnit cu acesta.

„Nu ştiu dacă creditorul Florian Walter va renunţa la împrumutul făcut la club, aste vedem după 20 martie. Dacă societatea comercială dă faliment, Mărginean e ultimul care îşi recuperează banii. Ca să ia el un dolar, 1 leu, 1 euro, trebuie înainte ca restul de creditori să îşi ia banii. Asta în caz de faliment, aşa prevede legea Insolvenţei. Datorită faptului că e acţionar majoritar. Legea spune că e vina ta dacă ai mai mult de 10 la sută din firmă, şi ai adus firma în faliment. Dar noi dorim reorganizarea lui „U”, nu falimentul. Precizez ca opinia publică să ştie, că nu am avut nici o întâlnire şi nici o convorbire cu Florian Walter. Am fost angajaţi printr-o firmă de avocatură din Bucureşti.”, a încheiat Horea Ţiril.

Publicat si in Stiridesport.ro

 

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *