Amintiri cu sindicalisti

„Pentru a conduce o tara ca prim-ministru ai nevoie de 300-400 de oameni. Atat si nimic mai mult. E vorba de puterea pe care o delegi celor de sub tine, putere ce poate fi foarte eficienta daca acei oameni iti sunt loiali. Un prim ministru care are putere asupra ministrilor din cabinetul lui, asupra prefectilor, sefilor din parchet din politie. din servicii secrete si din armata poate conduce fara bataie de cap o tara. Numai ca eu nu am avut privilegiul de a avea chiar si atitia oameni chiar si numai 300-400, care sa imi fie loiali si dispusi sa ma asculte. Ministrii nu erau numiti de mine si nu ii puteam schimba. Prefectii fusesera numiti inainte de venirea mea la putere. Cit despre ceilalti sefi, acestia erau in cea mai mare parte fie exponenti ai Structurilor, fie niste pretinsi sefi, incapabili de a conduce institutiile pe care le aveau in subordine. De aceea e o minune ca am putu sa domolesc intr-o oarecare masura rabufnirile sindicale, intr-un moment in care toti cereau bani, iar Romania trebuia sa plateasca datoria externa.

Privind retrospetiv, nu pot sa nu pun in lumina o trasatura foarte interesanta ce deosebeste liderii politici de cei sindicali. In vreme ce in randul celor dintai domneste o uniformizare ingrijoratoare, cei din a doua categorie poseda personalitati mult mai pregnante. Altfel spus, lumea politica romaneasca duce o lipsa acuta de personalitati marcante,  in timp ce lumea sindicala a dat la iveala numerosi lideri adevarati. Cel putin eu am negociat cu oameni iesiti din comun, cu caractere inconfundabile si usor de recunoscut. Hossu nu poate fi confundat cu Dumitru Costin si nici Bratianu cu Chirita. In schimb, politicienii romani sint intersanjabili, mutarea unuia in locul altuia neschimband aproape cu nimic datele politicii romanesti”.

Radu Vasile, „Cursa pe contrasens. Amintirile unui prim ministru”, Ed. Humanitas, 2002, p. 194

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *