APPC Cluj continuă colaborarea cu Ambasada Germaniei

Reprezentanții Ambasadei Germaniei anunță jurnaliștii clujeni că se pot înscrie la competiția pentru premiile pe care le vor acorda și anul acesta în cadrul Galei APPC de la începutul lunii mai. Ambasada Germaniei patronează gala organizată la Cluj-Napoca.

Premiile mass-media ale Ambasadei Germaniei la Bucureşti 2017 Ambasada Germaniei la Bucureşti va acorda şi în anul 2017 două premii pentru mass-media, intitulate “O privire asupra Germaniei” şi “Istoria şi prezentul minorităţii germane din România”, precum şi premiul special “25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie – o privire spre trecut şi viitor”.

Prin intermediul premiilor pentru mass-media vor fi distinse creaţii publicistice remarcabile din presa românească – fie din cotidiene, săptămânale, din mass-media regională şi supraregională, din presa scrisă, online sau din radio şi televiziune – care contribuie la o cunoaştere aprofundată a Republicii Federale Germania (premiul “O privire asupra Germaniei”), respectiv a minorităţii germane din România (premiul “Istoria şi prezentul minorităţii germane din România”).

În contextul aniversării a 25 de ani de la semnarea “Tratatului privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa” la 21.04.1992 de către Germania şi România, în anul 2017 se va acorda, suplimentar, şi premiul special “25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie – o privire spre trecut şi viitor”.

Pot participa jurnaliştii profesionişti (liber-profesionişti sau angajaţi), cu domiciliul principal în România. Fiecare autor poate participa cu câte 1 articol sau emisiune la fiecare dintre cele două premii pentru mass-media. Sunt excluse contribuţii cu conţinut explicit publicitar. Materialele înscrise în concurs trebuie să fi fost publicate/difuzate în intervalul 01.04.2016 – 31.03.2017 şi trimise la Ambasadă până la 02.04.2017. Acestea pot fi trimise în format tipărit (print/online) sau pe suport electronic de date USB sau DVD (TV/Audio) împreună cu un CV al autorului/autorilor.

Vor fi luate în considerare atât proiectele trimise personal cât şi cele nominalizate de către terţi. Vă rugăm să trimiteţi materialele dvs. prin poştă la: Ambasada Republicii Federale Germania Pr-11 / Anca Vasas Str. Cpt. Av. Gh. Demetriade 6-8 011849 Bucuresti Câştigătorul va fi selecţionat de către un juriu independent, format din trei membri.

Un reprezentant al Ambasadei Republicii Federale Germania în România va sta la dispoziţia juriului pentru întrebări concrete legate de Republica Federală Germania, fără a fi, însă, membru cu drept de vot al juriului. Premiile constau în bani, fiecare a câte 500 de euro. În plus, câştigătorului premiului “O privire asupra Germaniei” i se acordă şi o călătorie de trei zile în Germania (biletul de avion şi două nopţi de cazare), iar câştigătorului premiului “Istoria şi prezentul minorităţii germane din România” un sejur de trei zile (cheltuieli de transport şi două nopţi de cazare) într-un loc semnificativ pentru minoritatea germană din România. Scopul acestor deplasări este de a aprofunda în continuare cunoştinţele despre Republica Federală Germania, respectiv despre minoritatea germană din România. Pentru întrebări vă puteţi adresa Secţiei de presă şi relaţii publice din cadrul Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti (e-mail: pr-11@buka.auswaertiges-amt.de, Tel.: 021 – 202 98 30)

http://www.bukarest.diplo.de/…/…/ddatei_medienpreise2017.pdf

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *