Asta chiar e veste mare. Vine marele Mario Vargas Llosa la Cluj!

Vestea că va veni la Cluj marele scriitor peruan Mario Vargas Llosa mi se pare excepţională! Este un mare mare de tot scriitor! Cine a citit „Peştele în apă” sau „Casa Verde” ştie ce spun. E unul din marii intelectuali ai lumii, dincolo de premiul Nobel primit. E o mare sărbătoate că vine. E o CONŞTIINŢĂ! El va fi însoţit de Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas!Redau mai jos programul lui Llosa la Cluj, aşa cum a fost redat de redactiadestiri.ro, unul din cele mai bune siteuri de stiri din Cluj:

„Mario Vargas Llosava vizita în luna mai Clujul, unde va primit titlul de Doctor Honoris Causa al Univerităţii Babeş-Bolyai. Llosa va ajunge la Cluj-Napoca în 19 mai, în seara acelei zile urmând să participe la spectacolul “O mie şi una de nopţi” scris de el însuşi, traducere de Luminița Voina-Răuț, în regia Andreei Iacob. Premiera va avea loc în 19 mai 2013, la Teatrul Naţional Cluj.

O zi mai târziu, în 20 mai Llosa va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Univesităţii Babeş-Bolyai, iar în 21 mai va susţine o prelegere, alături de Gabriel Liiceanu, la Facultatea de Litere a UBB.

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsă-torie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege (2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului (2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009).

 
 

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *