Astăzi începe maratonul Vargas Llosa la Cluj

Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, care a obţinut în 2010 Premiul Nobel pentru Literatură, soseşte, duminică, la Cluj-Napoca, unde va rămâne timp de trei zile, urmând ca luni să primească din partea Universităţii Babeş-Bolyai, care i-a lansat invitaţia, Titlul de Doctor Honoris Causa.

Duminică seară, la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional Cluj, 928 de persoane vor vedea premiera piesei „O mie şi una de nopţi”, regizată de Andreea Iacob, împărţind sala cu celebrul scriitor, tranasmite corespondentul MEDIAFAX.

Piesa, în traducerea Luminiţei Voina-Răuţ, este o adaptare a lui Mario Vargas Llosa după poveştile Şeherezadei.

Luni, în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai va avea loc ceremonia de decernare a Titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai, „Laudatio” fiind concepută şi susţinută de către profesorul Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere şi directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Corin Braga a declarat corespondentului MEDIAFAX că vizita lui Mario Vargas Llosa la Cluj este o onoare şi o bucurie, o întâlnire cu literatura de mare calitate.

„Llosa este unul din cei mai importanţi scriitori contemporani, a fost nominalizat ca unul din cei mai importanţi 20 de intelectuali din lume. Dincolo de această recunoaştere internaţională, el este un mare scriitor, care nu are nevoie de niciun premiu ca să îşi arate valoarea, citindu-i pur şi simplu cărţile. Humanitas şi alte edituri au tradus Llosa, aproape toată opera sa este tradusă în româneşte, de aceea cred că este foarte important ca un asemenea scriitor să se întâlească cu studenţii, care învaţă, îl folosesc ca materie de studiu, Faptul că Llosa vine la Cluj este o onoare pentru noi, o bucurie, o întâlnire cu literatura de mare calitate, cu unul din clasicii în viaţă ai literaturii”, afirmă Braga.

Marţi, la ora 12.00, în sala „Mihai Eminescu” a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, este programat dialogul cu Gabriel Liiceanu, „Am putea trăi fără să evadăm în ficţiune”, urmat de o sesiune de autografe. În copilărie, Vargas Llosa întârzia desprinderea din ficţiune,primele texte scrise de el fiind continuări ale poveştilor citite, care îl captivează într-atât încât ar vrea să nu se mai termine niciodată. Apoi scriitorul matur, care trăieşte disciplinat literatura, vede evadarea în ficţiune ca pe o salvare, în unele condiţii unică.

„Mario Varga Llosa este un mare poveştaş al vremurilor noastre. Şi domnul Liiceanu îl va provoca să vorbească despre nevoia de ficţiune, de ce într-o lume pragmatică, cenuşie, literatura ne poate îmbogăţi, Llosa o spune, literatura este foc, arde, fără literatură suntem mai săraci”, mai spune Braga.

„O mie şi una de nopţi”, noua apariţie editorială din Seria de autor Mario Vargas Llosa, va fi lansată de Editura Humanitas la Bookfest 2013.

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia. primul său roman, „Oraşul şi câinii”, aducându-i scriitorului peruan recunoaşterea imediată.

Vargas Llosa a publicat o serie impresionantă de romane: Oraşul şi Câinii (1963), Casa verde (1966) Conversaţie la Catedrală (1969), Pantaleone şi vizitatoarele (1972), Mătuşa Julia şi condeierul (1977), Războiul sfârşitului lumii (1981), Istoria lui Mayta (1984), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (1986), Elogiu mamei vitrege (1988), Lituma în Anzi (1993), Caietele lui don Rigoberto (1997); Sărbătoarea Ţapului (2000), Paradisul de după colţ (2003), Rătăcirile fetei nesăbuite (2006) – încununate aproape toate cu premii literare.

Proza lui Mario Vargas Llosa este aceea a „realismului magic”.

Prima vizită a scriitorului peruan în România a avut loc în anul 1995, apoi în anul 2005 a participat la lansarea a două dintre romanele sale, prilej cu care Uniunea Scriitorilor i-a decernat Premiul „Ovidius 2005”.

Scriitorului Mario Vargas Llosa i-a fost conferit Premiul Nobel pentru Literatură pentru „cartografierea structurilor puterii”.

Afis - DHC Mario Vargas Llosa

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *