Bătălia pentru Floreşti. PSD Cluj aruncă în luptă un preot, fost jurnalist la Cluj

Bătălia pentru comuna Floreşti, considerată una din, dacă nu cea mai mare comună din România a înregistrat o nouă rundă.

Astfel, stânga clujeană încearcă să spargă blocada politică a dreptei din ultimii 8 ani, reprezentată de mandatele pedelistului Ioachim Vancea şi ale liberalului Horia Şulea, fost viceprimar în mandatul lui Vancea, şi primar pînă în iunie 2016.

Actualul primar va fi concurat de impetuosul preot 2, cum s-a autodescris la conf de presă,  Dinu Criste, fost jurnalist de televiziune la TVR Cluj şi Agro TV, unul din cei mai buni moderatori TV care i-a dat presa postdecembristă locală, dacă nu chiar cel mai bun, în opinia mea. De asemenea, preot dar şi businessman, acum specializat pe fonduri europene, a scris generalistul Actualdecluj.ro despre Criste.

Are şi dispensă de la mitropolitul ortodox,  poate candida independent, dar nu şi din partea unui partid, aşa s-a statuat de către Patriarhia Română Ortodoxă.

Imi e simpatic omul, ne ştim bine din media, am fost şi adversari în Cupa Presei la fotbal, ne-am şi certat din cauza aia, că nu s-a prezentat la un meci cu echipa lui,  TVR Cluj, că nu mai aveau şanse de calificare, ştii tu Dinu Criste când, atunci, la Farmec, pe 35 de grade…

criste

PSD mizează pe el, iar Remus Lăpuşan, eternul Remus Lăpuşan, şeful PSD pe judeţ, a încercat să ne aburească la conferinţa de presă cu alţi doi candidaţi membri de partid dar s-a contrazis singur. De ce? Păi daia, pentru că nu ai cum să vii în faţa presei şi să spui că ai sondaj intern, focus grup, ca să îl citez pe Remus, şi care arată clar că 60 la sută din floreşteni sunt indecişi şi vor un independent, adică partidele sunt văzute foarte rău,. Toate, nu doar PSD!

Şi să îl aduci, cireaşa pe tort, pe Criste la conferinţa de presă, să îşi lanseze oficial candidatura de…independent la sediul…tău, PSD. Şi tu, însuşi preşedintele, să vii să ne spui că încă nu ştii, că încă măsori, că nu ştiu ce, să aliniezi posibilii doi candidaţi cu carnet de partid, dar apoi să tot reiterezi că se doreşte un candidat… independent.

Pe cine vrei să prosteşti, Remuse?

Pe mine nu, că nu am îmbătrânit degeaba în gazetărie ca să muşc momeala ta.

Aşa că îi urez succes domnului Dinu Criste, aşa să îl ajute Dumnezeu, independent susţinut de PSD, şi să vedem ce scor va avea în lupta cu liberalul Şulea. Mă plimb mult prin Floreşti, chiar mult, şi nu prea văd mare schimbare de la Vancea încoace.

Dinule, presa a pierdut că ai plecat, aşa că succes în politică!

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *