Intrigat de declarațiile de acum 4-5 zile ale primarului Boc referitoare la faptul că orașul e sufocat de mașini, pentru că nu se circulă cu mijloacele de transport în comun decât la capacitate de 15 la sută, m-am pus un pic pe verificat info
Am discutat cu 3 oficiali al Companiei de Transport Public Local (CTPL) care mi-au confirmat că așa este cum spune primarul
Coroborez aceste informații obținute de mine cu ultimele cinci zile în care am mers mult pe jos prin oraș. Știm toți că acum lipsesc din el marea parte din cei 80.000/100.00 de studenți, dintre aceștia mulți utilizează autoturisme
Și acum municipiul este sufocat zilnic. Aglomerație la greu, multe ”dopuri/ambuteiaje
Mă gândesc cu groază ce trafic o să fie la toamnă dacă se deschid cele 8 universități pe care le are orașul, de stat și particulare….plus școlile etc
Este drept că acum se lucrează pe cinci artere importante, și asta duce la „dopuri„, să spunem asta, pentru că e important
Rămâne totuși întrebarea de ce clujenii nu utilizează la o mai mare capacitate transportul în comun, care funcționează bine, deși eu am mai scris aici, este nefastă dictatura personală instaurată de eternul manager Neag în CPTL, acolo e o caracatiță imensă de rubedenii, e inimaginabil ce e acolo…
Dar, cum, necum, trebuie să recunoaștem că transportul public s-a modernizat la Cluj și e performant, sigur, cu largul concurs al Primăriei, că de ea aparține CTPL și de acolo primește buget mare. E normal ca primăria să sprijine cu bani mulți, e o regie strategică
Cred că provocarea nr. 1 pentru Primărie și implicit alianța PNL-UDMR care o domină politic din 2004, cu majoritate în Consiliul Local (parlament local) de când clujenii l-au ales pe Emil Boc primar, este rezolvarea urgentă a problemei traficului. Eu cred că e problema nr. 1 în Cluj-Napoca
Oare poate PNL Cluj-Napoca/Cluj să livreze până în mai/iunie 2024, când sunt proximele alegeri locale Centura Metropolitană, care are costuri de 500 de milioane de euro și nu a primit bani din PNRR?
centură care își primește avizul de mediu doar în octombrie 2021, așa cum mi-a răspuns primarul la o întrebare la conferința de presă comună cu premierul Cîțu, și abia apoi se depune ca proiect la Guvern pentru stabilirea indicatorilor tehnico-economici etc? Poate pune asta pe masă alianța locală PNL-UDMR în 3 ani de acum, la alegeri, pentru clujeni? Greu de crezut….timpul e scurt la magnitudinea pe care o are lucrarea numită Centura Metropolitană
Pe asta ar trebui să insiste admin locală și mai puțin pe iluzoriul metrou #decluj
Cu o centură metropolitană s-ar putea rezola situația traficului care ucide municipiul și scade calitatea vieții, calitate mult clamată de „propaganda” primarului/Primăriei în social media și în unele mass-medii, locale și centrale, ”prietenoase”
Cum nu sunt specialist în chestiuni de trafic, aștept de la amicii mei mai bine pregătiți din listă opinii, experiențe, comentarii, analize, informații cât mai pertinente despre ce zilnic cu toții în Cluj-Napoca.
Primarul se confruntă și el cu situația, o cunoaște extrem de bine
Ce am scris aici sunt constatări în calitate de pieton/cetățean/șofer, și nimic mai mult