Cazul Radio Cluj. Victoria lui Mihai Miclăuș

Mihai Miclăuș, reporter la Radio Cluj, a obținut în instanță daune morale record, în valoare de 100.000 de euro, pentru hărțuirile la care a fost supus de conducere, ne informează în exclusivitate siteul Stiridecluj.ro

”Curtea de Apel Cluj admite apelul declarat de reclamantul Mihai Miclăuş împotriva sentinţei civile din mai 2016 a Tribunalului Cluj şi anulează decizia de sancţionare din februarie 2015 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 euro (în echivalent în lei) reprezentând daune morale. Respinge apelul declarat de pârâtele SRR Cluj şi SRR împotriva aceleiaşi sentinţe şi respectiv împotriva încheierii civile din iulie 2015 pronunţată în acelaşi dosar. Decizia este definitivă”, se arată în sentința emisă miercuri, 21 decembrie, de Curtea de Apel Cluj, scrie siteul citat.

A scris pe larg si cotidianul național Adevărul și a dat o știre Paginademedia.ro

Este o bombă efectiv. Una care recunoaște eforturile lui Mihai Miclăuș în fața dictaturii instaurate de managerul Bogdan Roșca la Radio Cluj. De data asta nu o mai spun eu, așa cum am scris, solitar în blogosfera clujeană, ci o spune clar instanța Curții de Apel. Hărțuire și umilire. Nota de plată: 100.000 euro!

Nu mai e nimic de zis. Ce se întâmplă la Radio Cluj trebuie să înceteze.

Toate episoadele dedicate situatiei de la Radio Cluj le puteți citi mai jos:

Episodul 1

Episodul 2

Episodul 3

Episodul 4

Episodul 5

Episodul 6

Episodul 7

Episodul 8

Episodul 9

Episodul 10

Episodul 11

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *