Ce ne facem cu mamele?

Filmul „Poziţia copilului”‘, de Călin Netzer, a avut  ieri seară proiecţia de gală la Cinematograful „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, după ce la Bucureşti a avut-o tot săptămâna asta. Am fost şi l-am văzut. E copleşitor, nu mă mir că a luat  Ursul de Aur la Berlin.

Cred că tot filmul stă sub întrebarea „ Ce ne facem cu mamele?. Cu mamele care iubesc sufocant, care ar vrea să îţi trăiască ele viaţa pentru că nu le ajunge a lor, bună sau rea, cum le-a fost soarta. Pe acest fond, sigur, filmul lui Netzer este şi o cronică tăioasă a României de astăzi şi de totdeauna, efectiv am simţit că mi-e ruşine că trăiesc într-o societate atât de coruptă de jos în sus. Cum a spus ieri seară chiar regizorul, filmul e o poveste în care complexul antic, teoretizat de Freud, cel al lui Oedip, e la ordinea zilei. Chiar dacă în jurul meu unii au strâmbat din nas, pe motiv că Freud e depăşit eu cred că regizorul a descris corect filmul său. Unii au fost oripilaţi de înjurăturile din film, ca şi cum noi nu înjurăm în viaţa reală. Tocmai această umanizare a filmelelor tipice acestui Noul Val Românesc, şi implicit din filmul lui Netzer, mi se pare remarcabilă.

Mi-au plăcut mult atât filmările de aproape, deloc deranjante, cât mai ales replicile. Unele memorabile. Scenariul este excelent. Sunt câteva zeci de replici memorabile.  Unele de un umor fin, excelent. Scena discuţiei dintre mamă, Cornelia, interpretată de Luminiţa Gheorghiu şi iubita copilului, interpretată de Ilinca Goia, mi-a plăcut cel mai mult. Scena finală e cea mai greu de suportat din mai multe motive. Odată modul cinic în care Cornelia încearcă să arate compasiune în casa soţilor care şi-au pierdut copilul de 14 ani într-un accident făcut de fiul său, Barbu, dar sfârşeşte vorbind de frustrările şi obsesiile ei despre propriul băiat. Pe care l-ar fi vrut, nu-i aşa, pe alt traseu în viaţă. Cinism pentru că discrepanţa e enormă, între ea, arhitecta bogată din Bucureşti şi o famile rurală, săracă, de lângă Slobozia, care şi-a pierdut un copil şi care nu îşi permite nimic.

Astfel că, înainte cu câteva scene bune,  în ciuda bunelor intenţii ale mamei, Barbu, excelent jucat de Bogdan Dumitrache, ajunge să o înjure vârtos, grobian. Şi nu m-a şocat deloc asta. Îţi vine şi ţie să faci asta, atâta autenticitate transmite filmul.

Acesta  te ţine cu sufletul la gură, sunt multe momente  în care te recunoşti. Toţi avem sau am avut mame şi nu întotdeauna relaţia a funcţionat. Din contră.

Pe de altă parte vedem în film analizat modul în care arată România acum, cu inegalităţi sociale tot mai mari, cu oameni cu bani, ea e arhitectă, tatăl medic, oameni bogaţi, dispuşi la intervenţii pentru a salva situaţia lui Barbu,  ucigaş din culpă. Scenele de la Poliţia Rutieră sunt excelente, inclusiv micile aranjamente la care e dispus şi ofiţerul de poliţie sau dialogul Cornelia-martorul la accident, care contra unei sume bune  e dispus să îşi schimba declaraţia ca Barbu să nu facă puşcărie cu executare.  O România în care tot se poate tranzacţiona, în care nu mai există nici o regulă clară, în care totul e de interpretat.

Actorii  joacă excelent. Luminiţa Gheorghiu e la un nou rol MARE, e senzaţională, Bogdan Dumitrache (a jucat şi în Din dragoste cu cele mai bune intenţii) face alt rol excelent în postura lui Barbu, bărbatul mereu indispus, dar extrem de marcat de accidentul mortal şi care e excedat de dragostea sufocantă a mamei. Scena finală, cu Barbu şi tatăl copilului mort faţă în faţă, e lăsată de regizor fără dialog, e unul implicit, pe care toţi parcă îl auzim. Scenă de maximă sensibilitate cu o linişte mormântală a sălii. Apoi standing ovations.

Nu pot să nu îi remarc pe Ilinca Goia, iubita lui Barbu, Florin Zamfirescu, Nataşa Raab, Adrian Titieni, cu roluri fără cusur. Iar o menţiune specială merită cinicul Vlad Ivanov pe care în orice rol îl pui face performanţă.

Iar regizorul, – dacă nu aţi văzut şi Medalia de Onoare, faceţi rost, e un bun film şi acela-este autorul unui film bijuterie.

Mergeţi să vedeţi filmul. Merită!

PS.

A mai scris Groparu pe tema asta aici, Mihnea Măruţă aici,  redactiadestiri.ro aici, Doru Pop aici si filmreporter.ro aici

Părerea ta contează:

comments

One thought on “Ce ne facem cu mamele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *