Cea mai frumoasa noapte fotbalistica

Un bun prieten, Moro, mi-a spus ieri ca exceptionala emisiune „Replay” de pe TVR 2, de la 23.10, va da rezumatul meciului legendar Romania – Argentina 3-2 de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994. Aveam 23 de ani, aveam plete, eram studinte in anul 1 la filosofie….O tempora!

Meciurile mari le-am vazut pe legendara terasa cu separeuri de la Chios, acum intr-un stadiu absolut rusinos pentru „inima Transilvaniei”, „Capitala Ardealului”, Cluj-Napoca.

Retraind ieri, dupa 16 ani, acel meci, acum l-am vazut relaxat, atent, mi-am dat seama de ce a fost cel mai frumos meci al Romaniei. Plus Hagi si Gica Popescu in studio, absolut extraordinara emisiunea. Felicitari TVR 2 pentru aceasta serie de emisiuni „Replay”.

Ce fotbal a putut sa joace atunci Romania. Ce fotbal….totul se lega, echipa era foarte unita, RODATA. Si ce adversar am avut, Argentina lui Batistuta, Balbo, atunci in maxima forma ambii, Redondo, Ortega. Fantastic!

Nu voi uita niciodata acea noapte nebuna, cea mai frumoasa noapte fotbalistica din viata mea. Mai frumoasa ca noptile fierbinti de la Italia Novanta cu piesa superba a lui Gianna Nannini „Un estate italiana”. Noptile Italiei lui Vicini, invinsa la Napoli de Cannigia si Maradona!

 Tin minte ca unii au scris pe ziduri tot felul de sloganuri dupa meciul cu Argentina din 1994, tot Clujul era pe strazi, FIESTA  in cel mai bun sens al cuvantului. Si Romania a iesit toata noaptea atunci in strada!

Cu alti amici cu care am vazut meciul am sarit in lac la Chios de bucurie, baie nocturna unicat, nu am mai repetat asta niciodata. Ale tineretii valuri….

Apoi, eram DJ in Student Club, unde e acum Karma Club…am pus la ora 5 dimineata de un chef de pomina! Pana atunci insa am fost pe strazi, la Avram Iancu, am fost la celebra terasa „Spaghetti” din Hasdeu, vizavi de „Fliper”, alt bar cu rezonanta pentru generatia mea…spre 40 de ani…

Ce sa fac, recunosc, traiesc din amintiri….Ieri seara mi-am dat seama cat exagereaza uneori presa sportiva…ce comparatii fortate face cu „generatia de aur” vs generatia Mutu sau Chivu.

NICI NU SE POATE FACE COMPARATIE. Dupa ce am revazut meciul de care zic aici mi-e clar. Avem in acest moment o nationala modesta, cu sanse mici de a castiga grupa pentru Euro, cu Franta principala favorita si cu noi la lupta pentru locul 2 care ne duce doar la… baraj. Pacat de Mutu, mare talent, pacat de droguri, pacat de Cristi Tanase si a sa bomba sexy, pacat de fotbalul romanesc. As vrea sa NU II MAI VAD LA TV pe Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Gigi Netoiu, Marian Iancu, Vasile Turcu, Cristi Borcea, Siman, Becali, Tea Sponte, MM Stoica, Victor si Giovanni Becali si pe toti cei care INTOXICA in opinia mea fotbalul. Prefer pe cei retinuti, dar nu mai putin abili cum sunt Nicolae Badea, Paszkany, Jean Padureanu, patronul de la Urziceni, Patritiu Abrudan si altii care nu injura si nu fac scandal in public. Isi vad de  ale lor pe alte cai probabil.

Cat timp vor domina primii NU VOM AVEA FOTBAL la nationala pentru ca acestia controleaza SISTEMUL si traficul de jucatori…de accea vin tot mai multi straini, multi mediocri, in Romania.

IN FINE. Inca o data multumesc MORO ca mi-ai zis sa vad emisiunea.

Fabulos meci, mare victorie pentru tricolori! O noapte de neuitat!

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *