Despre surse în presă

Postul e adresat nu breslei, care știe chestiunea, ci consumatorilor de presă, care sunt milioane în Ro. Si scriu asta după 23 de ani de media, domeniu în care mai activez, încă, pe nișă culturală deci nu mainstream:

1. în profesia asta e sfînt să primești info pe surse. Asta înseamnă, old school, că vine cineva și ție, ziarist, îți dă o chestie care altfel nu poate să ți-o dea, dar îți dă o info la prima mână sau un document care e REAL, EXISTĂ iar dacă redacția sau tu, dacă ești freelancer sau antreprenor pe cont propriu (cu site propriu sau blog, cum e in 2017) o dai aia produce efecte, unele pot fi chiar devastatoare, mai ales datorită viralității cauzate de postarea pe rețele sociale. Aceste „inside information” obținute pe surse, de la o sursă reală, au cauzat schimbări mari în public opinion, se pot verifica cazuri în istoria jurnalismului câte vreți. Protecția sursei care îți dă o info de interes public maxim, ce privește binele public e sfântă în jurnalismul de calitate și e protejat de legislație, în cazul Ro de legislația CEDO, că suntem parte a UE.

2. lucrurile s-au stricat pe două paliere. Odată când jurnaliștii, din mai multe motive, nu au mai sunat la cealală parte, audiatur el altera pars, si au scris în articole „pe surse”, ca să le iasă articolul, că dacă sunau 99 la suta le cădea subiectul, sau când au devenit asumat, premeditat propagandiști și au ascuns asta sub titulatura de „stire pe surse”. Odata cu apariția siteurilor, foarte citite, exact cu același titlu, confuzia și balamucul a devenit total, nimeni nu mai știe cand e o info e pe bune, obținută de la o sursă vero sau e doar o necesitate propagandistică, o intoxicare, dezinformare voită, o manipulare.

De aici pierde jurnalismul de calitate, jurnalismul în general, pierde și publicul larg, căruia e destinat jurnalismul (inventat acum circa 200 de ani), și căștigă doar propaganda și partea care are interes sa îi apară mesajul toxic, sau atacul, în media. Publicul e în ceață total!

Info pe surse ca lumea, adevărată, e, repet, când cineva REAL are o chestie tare, care îl implică, pe el personal sau organizația sa, iar din n motive nu poate să o dea asumat de el public, dar ți-o dă ție, pe încredere totală că o vei da corect, onest. Si tu decizi asta împreună cu conducerea editorială sau pe propria piele cînd ai site sau blog (aici riscul e mai mare, esti singur total) dacă o dai sau nu.

Cotidianul german Sudeutsche Zeitung așa a primit documentele ce au devenit Panama Papers, de la o sursă anonimă stickuri cu terra de documente. Cine vrea poate să cumpere de la librăriile clujene cartea „Panama Papers”, despre investigația la care au lucrat 100 de jurnaliști de investigație inclusiv românii de la RISE Project, cartea si subiectul sunt fascinante.

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *