Eikon organizează un colocviu tare la Bucureşti

dumitru-constantin_inteligenta-materiei_4La începutul anilor ’80, apărea în România o carte de-a dreptul subversivă, întrucât vorbea despre spiritualitate în plină dictatură comunistă, şi care avea să devină rapid un adevărat best-seller: Inteligenţa materiei, scrisă de medicul militar Dumitru Constantin-Dulcan. Ulterior, ediţiile adăugite apărute după 1989 au avut acelaşi succes în rândul cercetătorilor şi al pasionaţilor ştiinţelor de graniţă.

Un grup de entuziaşti, alături de Editura Eikon, şi-a propus să celebreze apariţia acestei excepţionale cărţi care anticipează încă din perioada comunistă cercetările de astăzi, armonia dintre ştiinţă şi religie, şi intuieşte potenţialul de generozitate pe care-l avem cu toţii, neştiut, înlăuntrul nostru.

În acest sens, în ziua de 11 aprilie 2013 va avea loc un colocviu intitulat  Cartea „Inteligenţa materiei” după trei decenii   pornind de la cercetările Profesorului Dr. Dumitru Constantin-Dulcan. Vor participa cu expuneri, în care vor vorbi despre propriile lor căutări, câţiva dintre cei mai mari cercetători români în domeniu. Un regal, de la care, între alţii, nu vor lipsi Marioara Godeanu, cosmonautul Dumitru Prunariu, Ioan Mamulaş, Andrei Dorobanţu şi, bineînţeles, autorul omagiat, Dumitru Constantin-Dulcan. Sunt aşteptaţi medici, psihologi, fizicieni, umanişti ale căror cercetări au interferat cu tematica descrisă în cartea Inteligenţa materiei.

Întâlnirea se va desfăşura în Bucureşti, la Cercul Militar (Casa Armatei), Sala de Cinema – intrarea din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 21 –, în ziua de 11 aprilie 2013, începând de la ora 10.00.

 

afis inteligenta materiei 30 ani

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *