Festival de muzică barocă la Cluj

Afis LaStrvaganza 10 mai 2013Festivalul de muzică barocă La Stravaganza

editia a III-a

21-28.05.2013, Cluj-Napoca

 

Ajuns la a treia ediţie, Festivalul de Muzică Barocă La Stravaganza  îşi continuă scopul pe care şi l-au propus încă de la început cei doi directori artistici ai lui, conf. univ. dr. Maria Abrudan şi conf. univ. dr. Erich Türk: promovarea interpretării muzicii baroce, pe baza tratatelor scrise în epocă şi prin folosirea unor instrumente istorice  sau cópii ale acestora.

Efortul de restaurare a acestei muzici, de întoarcere la instrumentele şi sistemele intonaţionale originare, precum şi preocuparea pentru readucerea în viaţa de concert a unui foarte mare număr de compozitori, ale căror lucrări au rămas inedite până azi este deja un efort constant al mai multor muzicieni români. În spiritul acestor eforturi dorim să permanentizăm  Festivalului de Muzică Barocă La Stravaganza  al  Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca.

Primele ediţii (2009 si 2011) s-au bucurat de un adevărat succes pe toate planurile, atât în ceea ce priveşte audienţa la concerte, cât şi în ceea ce priveşte nivelul concursului, al simpozionului muzicologic şi al cursurilor de măiestrie. Toate acestea  justifică pe deplin reeditarea bianuală a festivalului.

Anul acesta festivalul se va desfăşura pe parcursul a opt zile, între 21-28 mai, şi va cuprinde interesante concerte de muzică veche, între care şi unul de muzică veche transilvană, două masterclass-uri (orgă şi vioară barocă), precum şi simpozionul ”Arta interpretativa si instrumentele din Baroc”. Aflat la cea de-a treia ediţie, concursul de muzică de cameră, unicul de acest gen în Europa de sud-est, ocupă un loc important, deoarece este unul dintre cele mai eficiente mijloace de promovare a stilisticii interpretative baroce în rândul tinerilor muzicieni.

Atelierul liric de anul acesta constituie o prezenţă nouă în cadrul manifestărilor Festivalului. Anul acesta vom prezenta Cantata BWV 211 („Schweigt stille plaudert nicht”), de J. S. Bach, cunoscută şi sub numele de Cantata cafelei. În viitor intenţionăm ca în cadrul acestui atelier să prezentăm şi alte lucrări scrise pentru ansambluri mici instrumentale şi solişti vocali. Ne dorim ca acest atelier să devină o prezenţă permanentă în cadrul festivalului.

Invitatul de onoare al festivalului este renumitul organist german Martin Schmeding, profesor la Universitatea de Muzică din Freiburg/Germania. El va conduce un masterclass între 21-24 mai, va susţine un concert extraordinar în data de 23 mai a.c. şi va prezida juriul concursului de muzică de cameră.

 

Organizatori:

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj

Ansamblul Baroc Transylvania

 

Proiect cultural finanţat de:
Administraţia Fondului Cultural Naţional
Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca

Parteneri:

Parohia Romano-Catolică „Sf. Mihail”

Centrul Cultural German Cluj-Napoca

Cafeneaua Piano Cazola

TransilvANTIQS

Filarmonica de Stat Transilvania

Asociaţia Culturală Notes&Ties

Proiectul susţine cadidatura Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Contact:
amgd@amgd.ro
0264591246


Programul festivalului

 

CONCERTE     

23.05   ora 19 Biserica Romano-Catolică Sf. Mihail

Recital de orgă

Martin Schmeding (Freiburg, Germania)

24.05 ora 19    Biserica Piaristă (str. Universităţii)

Program de muzică barocă transilvană

Ursula Philippi (Cluj/Sibiu)

Melinda Béres (Cluj)

Melinda Sámson (Sibiu)

25.05 ora 19    Biserica Piaristă (str. Universităţii)

Ansamblul Fluentem (Germania)

Vit Nermut – vioară

Zsófia Csákány – clavecin

26.05 ora 19    Studioul de concerte al AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)

Concertul de gală a laureaţilor concursului

27.05 ora 19 Biserica Piaristă (str. Universităţii)

Concert cameral

Melinda  Béres(Cluj) – vioară

Tiberiu Resteşan(Cincinnati, SUA) – vioară

Erich Türk(Cluj) – clavecin

Ilse L. Herbert(Cluj) – violoncel

 

CONCURS INTERNAŢIONAL DE MUZICĂ BAROCĂ

25.05 ora 9      Studioul de orgă al AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)

Concurs – etapa 1

26.05 ora 9      Studioul de orgă al AMGD

Concurs – etapa 2

26.05 ora 19    Studioul de concerte al AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)

Gala laureaţilor

 

CURSURI DE MĂIESTRIE:

21-24.05          Studioul de orgă al AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)

            Martin Schmeding (Germania)- orgă

23-24.05          Sala de clavecin a AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)

            Filip Marius (Germania)- vioară barocă

 

SIMPOZION „Arta interpretativă şi instrumentele din Baroc“

28.05 ora 10    Sala 11 a AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)

 

ATELIER LIRIC-BAROC

28.05 ora 19    Cafeneaua Piano Cazola (Str. Virgil Fulicea, nr. 3)

conducerea muzicală: Maria Abrudan

regia: Anca Mihuţ

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *