Nu ne oprim cu aceste seri frumoase de film. Dincolo de concureţa, loială sau neloială, ideea noastră frumoasă merge înainte. Ne batem cu serile Fellini, cu tot felul, dar nu ne lăsăm. Acum vreo 6 luni, deja s-au făcut 6 luni, fantastic era aşa o tristeţe, nimeni nu prea făcea filme, mai ales gratis. A fost o idee spontană, a Adinei Oşan, care iată, cu ajutorul meu, a lui Florin Otrocol şi Mihai Chiper, la nivel tehnic, a simpaticului Cosmin, la nivel de gazdă, foarte bună gazdă, şi, mai ales , a celor care au venit, iată, a dat naştere unei chestii foarte mişto. Practic iarna asta grea am străbătut-o cu aceste filme de artă, atent alese, prezentate democratic de cei care participă. Totul e amical, prieteneşte. Fără fiţe, foarte chill. Continuăm, nu ne lăsăm, şi ieri a fost lume destulă, e foarte faină, relaxată atmosfera. Mulţumim tuturor! Nu ştim când dă căldura ce va fi dar să faci ceva fain, care să aibă şi continuitate nu e de ici de colo. Până acum a ieşit foarte frumos.
Ne vedem marţi, la Godfathers Cafe Cluj, nu?