În sfârşit am câştigat în echipă cu Rus Daniel!

Cronica sâmbetei de sport,  săptămâna a treia din luna februarie. De data asta mi-a revenit mie sarcina sa o scriu. Preluare de pe www.ovidiublag.ro


„A nins ca în poveşti, azi dimineaţă, la Cluj. Lin, cu fulgi mari, o ninsoare calmă. Când ninge nu e frig, nu? Şi când nu e frig atunci….fiind şi sâmbătă noi, PMOB-iştii, ieşim la sport. Aaaa, că a trebuit să curăţăm, a nu ştiu câta oară terenul de minibaschet din Parcul Mare, e ok, facem asta cu mare plăcere, poate ne imită şi alţii. Aşa că astăzi au fost chestii interesante.
Odată că a revenit Mircea Barna, marele baschetbalist al lui „U”, patronul firmei Ancada. A revenit după o absenţă îndelungată şi m-am bucurat foarte mult să îl văd. Şi economistul Bogdan a revenit, cam din toamnă nu a fost. Apoi clasicii Ovi Blag, Ovi Tebu (ăştia doi vin la pachet, mai nou sunt ca marca de scrisoare, nedespărţiţi, vin şi pleacă împreună!), Daniel Rus şi ….Rus Daniel, da, aţi citit bine, Raimonda, Muri, Mihai Chiper, Călin Ilea, Claudiu Barbu, suporterul simpatic al Piteştiului şi… eu.
S-au alergat ceva ture dar mai ales s-a dat serios la lopată. Apoi, cum şi ninsoarea s-a oprit,  a fost super vreme de jucat baschet. Până şi soarele a ieşit, conform sloganului binecunoscut „Soarele răsare, PMOB apare!”.
Meci mare a fost. De o parte Blag, Mircea Barna, Muri, Raimonda, Ovi Tebu şi Bogdan, echipă tare. De cealată Călin Ilea, Mihai Chiper, Daniel Rus şi Rus Daniel, Claudiu Barbu şi eu.

Şi am câştigaaaatt.

În ciuda faptului că noua apariţie, marele Mircea Barna, ne-a făcut zile fripte sub panou, totuşi, am reuşit anihilarea lui. După lupte grele. Şi Blag a fost cam anihilat astăzi, el fiind mai mereu creierul echipei. El pasează, distribuie, e strateg, ştiţi? Doar că astăzi nu i-a mers. Nici nu a reuşit să dea coşurile de altădată. Am dominat meciul, am condus non stop, cu Daniel Rus şi Călin Ilea protagonişti. Tactica a fost bună, eu am început pomană sub coş, când am obosit am schimbat cu Ilea la finalizare şi eu, colos, în spate, unde lupta cu Barna a fost extraordinară.
Finalul a fost de vis pentru noi, un 12-8 de mare clasă. Sigur, atmosferă superbă la Camino, la cafea, planuri de viitor, idei noi, râsete, voie bună. Ce mai, o sâmbătă sportivă foarte reuşită!
PS
Domnu Barna, mai aduceţi vin din ăla bun, nu ?”

 

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *