Dacă ce scrie aici e adevarat, şi nu am de ce să cred că nu e, atunci va începe curând bătălia tripartită pentru ciolanul, scuze, scaunul de deputat in Colegiul 1 Manastur-Grigorescu dintre Mircia Giurgiu (USL), Adrian Papahagi (PDL) şi independentul Liviu Alexa! Jurnalistul Alexa are o suicide mission, să învingă maşinăria de partid uselistă şi pedelistă, asta în caz că cele două partide îşi vor susţine candidaţii şi să scoate 50 + 1 din lista electorala, adica…12.000 de voturi. E enorm, e urias, e infernal ce trebuie sa facă Alexa! Ştiu că se va bate, pentru că e un orgolios la culme, ambiţios şi are strategi în spate.
Curios, interesant, e că şi Giurgiu şi Papahagi sunt paraşutaţi de la centru împotriva voinţei membrilor USL şi PDL clujeni. Care ar putea să nu le faca jocul celor doi şi să voteze, ca vot de blam, cu…Alexa.
Oricum avem parte de o bătălie mortală în Colegiul 1. Sper şi eu, ca observator politic de pe margine, eu locuiesc în alt Colegiu, să văd o campanie serioasă, interesantă, provocatoare nu penibilitatea de la locale, unde m-am plictisit groaznic.
Vreau mesaje, programe, soluţii, mitinguri, slogane. Mişcare, dinamism. Emisiuni TV vero, cu polemici serioase nu mizeria de la locale, cu emisiuni plătite ca moderatorul să întrebe: aşa-i că sunteţi cel mai frumos şi bun, iar politrucul să raspunde cu tupeu daaaaaaaa sigur!
PS
Foto, in ordine de la stanga la dreapta: Alexa insotita de mai celebra si frumoasa Morji Poptelecan, Mircia Giurgiu si Adrian Papahagi.