Comunicat de presă şi media socială – spre preluare şi publicare/aplicare imediată (fără scuze)
Dragi jurnalişti şi bloggeri, dragi bloggeri şi jurnalişti (aici intra si comunicatorii, sunteti si voi invitati/chemati) din Cluj şi de pretutindeni (că şi trenurile, avioanele şi maşinile trebuie să trăiască), vă anunţăm petrecere mare, dar mare în 15 decembrie, asta pică fix într-o joi, de la orele 19.00, aşa gospodăreşte întru marcarea sărbăutorilor de iarnă, Crăciun, An Nou, Sfinţi şi alte alea alea. Deci va fi editia a 2-a a Christmas Party jurnalisti si bloggeri dupa ce prima editie a avut loc in 2010 in 23 decembrie cu mare succes.
Pentru că orice comunicat care se respectă are şi chestii mai puţin plăcute, avem şi noi măcar una. Deci nasoleala e că după ce că am tras la galerele servicelor noastre tot anul, chiar şi la petrecerea asta de poveste (asta cel puţin stă scris în brieful acţiunii) trebuie să ne prezentăm tot la birou, adică în LE GENERAL.
Revenind la cele faine, trebuie să vă informăm că programul serii nopţii cuprinde tot soiul de activităţii recreativ-educative, concurs de karaoke, tombolă, dans, surprize (!!!) şi mai vedem noi până la data faptei.
Atenţie, organizatorii pun la dispoziţia petrecaretilor papa bun, premii, un loc călduţ pe ringul de dans, amintiri de neuitat, brad frumuşel de Crăciun. Băutura, la cele mai reduse preţuri posibile fiecare pe barba lui. Nu se plăteşte taxă de chef protecţie. Locurile sunt limitate (un fel de 130), ar fi bine să lăsati un comentariu cu numele din buletin sau de scena daca vreti ca să fiţi siguri, iar dacă mai daţi sfoară prin ţară, blog, facebook, twitter, presă, sunteţi mai mult decât bineveniţi.
Ţinem aproape cu noi detalii privind Marea Petrecere de SFARŞIT DE AN din „Le General” aşteptăm propuneri de titlu !
Contact:
bloggeri/twitteristi: Dan Olteanu twitter blog facebook mail
https://twitter.com/#!/danolteanu1
http://www.facebook.com/dangabriel.olteanu
jurnalişti: Tibi Farcash twitter blog facebook mail
mail: tibifarcash@yahoo.co.uk
twitter: @tibifarcash
Aşa domnule Tibi, gasiti si pe blog la mine postarea la indigo. Vă aşteptăm !
http://www.danolteanu.ro/2011/12/bloggerii-si-jurnalistii-se-chefuiesc-impreuna/
ma inscriu pe lista http://realnewslist.wordpress.com/category/evenimente/
te asteptam adriana
Două persoane și de la noi – http://flipflop.ro/home/ – eu și sigur încă unul :))
Felicitări pentru inițiativă!
multumim Ioana. Va asteptam cu drag!
Apoi,la un asemenea apel ,as fi trecut una-doua Feleacu!
…dar turdeanca si blogherita e la Viena,la munca nu la distractie!!
Sa aveti Sarbatori fericite!