Protestele anti-Acta par să se fâsâie. Aici amănunte. Asta se întâmplă din mai multe motive cred. Întâi poziţia oficială a statului român, care a detensionat situaţia . Apoi cred că deja lumea s-a cam săturat de atâta anti şi atâta militantism. Unde e protest, hop, apar şi cei de la anti-Roşia Montană, ca şi astăzi. Şi atunci mulţi stau în banca lor şi nu mai ies. Plus că lumea e săturată, vrea o zi liberă, vrea să vină primăvara. După reacţiile UE şi ale statului român, favorabile protestatarilor anti -Acta şi pe care toţi utilizatorii de online le cunosc, mi se pare normal ca lumea să ia o pauză de proteste. Am avut două luni pline de scandaluri, de proteste, care au dus la schimbări politice serioase, avem un premier şi un guvern nou, Acta e cam stopată, e suficient, e bine.
Gata, să vină primăvara, să iasă lumea la şpaţir. Un pic de calm nu strică.
1. Nu cred că protestele de la noi din urbe sau de aiurea au determinat schimbările politice serioase de care vorbești. Până n-a vrut mușchiul Președintelui nu s-a schimbat nimic. Să nu ne îmbătăm cu iluzii.
2. Consider că militantismul este o condiție esențială a unei societăți cel puțin pretins civice. E bine că lumea protestează, militează etc. Înseamnă cu unora dintre noi încă le mai pasă. Noi, ăștia care stăm pe margine și aplaudăm sau huiduim, mai ales online, ar trebui să avem o minimă decență și un minim respect pentru cei ce ies în piața publică pentru a-și spune păsurile în public. Este un necesar exercițiu democratic.
3. De acord, să ieșim la șpațir. Jos cârcotașii online, including me!
molarudeminte: de acord cu ce ziceti la punctul 2.Nu si la 1. Va reamintesc ca eu am iesit sambata trecuta la protestul anti Acta, poate mai cautati in jos la postari si o sa vedeti.
Ieri, pentru ca am avut un eveniment privat, nu am putut iesi. E drept ca ma „intimideaza” si cei de la anti RMGC, ca numai ei sunt peste tot, confisca orice manifestare si cum eu nu am definita o pozitie legata de acest proiect minier, nici anti nici pro, ma simt intimidat de activismul hard al celor de la antiRMGC. Nu imi mai vine sa ies!