Lansare cu ştaif a cărţii „Mizerias” semnată de Sorin Grecu


Ce frumos a fost azi la Sorin Grecu la lansarea cărţii de poezie „Mizerias”, editura Grinta, Cluj-Napoca!. Şi cum le potriveşte Dumnezeu pe toate. Exact în ziua în care premierul Boc şi-a dat demisia si toată ziua numai de politică s-a discutat, exact atunci, eterna EMA a fost arhiplină de oameni veniţi la lansare la…Mizerias. Sus pe un ecran, fără sonor, ca un refuz al asistenţei, mergea încontinuu telenovela de azi cu Boc, Băsescu, Ungureanu, PDL etc!

Dar nu a fost numai atât. A fost şi ziua de naştere a lui Sorin Grecu, 50 de ani!.  A fost şi ziua de naştere a lui Călin Nemeş! S-a ţinut un moment de reculegere. Am văzut şi cheflii dar şi intelectuali serioşi, cum ar fi profesorul şi diplomatul Zăpârţan de exemplu sau un scriitor de talia lui Alexandru Vlad. Au fost alături de Sorin amicii săi, jurnalişti ca Ioan Pavel Azap, Adina Oşan, Vasile Hotea etc, oameni politici din zona ţărănistă care i-au dat o revistă lunară pe mână lui Sorin, revista lunară Patria, altfel acesta ajungea pe stradă. A fost şi  doctorul Traian Neamţu, emoţionat. Şi actorul Emanuel Petran, care a recitat superb din poemele lui Grecu. Cartea e o antologie de poezii scrise de-a lungul timpului, poezii valoroase!

Volumul a fost prezentat de criticul şi istoricul literar Constantin Cubleşan şi de scriitorul Constantin Zărnescu.  Nucu Pandrea a cântat la frunză ca nimeni altul în faţa unui bar arhi arhi plin.  Au fost peste 100 de oameni. A fost o lansare de mare bun simţ. Jos pălăria pentru organizate domnule Nicu!

Sigur, aşa cum şade bine unei lansări, s-a băut o ţuică, un vin, o răchie. S-a povestit mult şi fain. Eu tot mă gândesc, chiar aşa să fim şi să îi intoarcem spatele unui om ca Sorin? Chiar Sorin nu merita sa aiba un loc într-o televiziune din Cluj? Un om multipremiat e marginalizat doar pentru ca e un tip dificil? Păcat că acum, când la Cluj se lansează trusturi întregi, sau mai sunt şi alte televiziuni TVR Cluj, Alpha, Realitatea TV,  Pro TV Cluj etc un  jurnalist ca Sorin Grecu nu poate să aibă şi el un loc acolo….multipremiat şi cu patru cărţi la activ bune dar nedorit de nimeni! Numai Clujul poate sa îşi devoreze aşa fii!

Îi doresc un sincer La mulţi ani lui Sorin Grecu şi baftă la scris şi îl asigur că sunt alături de el, atâta cît pot eu!

 

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *