Mâine ne uităm la Replay

Din 9 martie, Marian Olaianos şi Marius Mitran aduc la TVR 2 un nou sezon al emisiuni Replay, singurul program despre istoria fotbalului românesc.

replay tvr 2În fiecare sâmbătă, de la ora 13.00, telespectatorii vor putea urmări noi faze memorabile din sportul cu balonul rotund, vor revedea imagini de arhivă cu cei mai mari fotbalişti români, vor afla poveşti ale naţionalei României şi momente de aur din fotbalul românesc.

Pentru prima ediţie a noului sezon Replay, Marian Olaianos şi Marius Mitran au pregătit informaţii inedite legate de povestea calificării naţionalei Romăniei la Euro ‘84, imagini din meciurile Cipru-România 1983 şi Cehoslovacia-România 1983.

În 2010, emisiunea Replay a fost distinsă cu Premiul „Emisiunea TV a anului”, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei de decernare a Premiilor Ioan Chirilă, desfăşurată luni, 22 noiembrie.

Singura emisiune despre istoria fotbalului românesc va fi difuzată sâmbăta, de la ora 13.00, la TVR 2.

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *