Echipa de Cupa Davis a României şi-a asigurat prezenţa în Grupa I Euro-Africană, după ce s-a impus în faţa Finlandei cu scorul general de 3-2. Ziua de duminică a fost rezervată ultimelor două partide de simplu, din care fiecare reprezentativă şi-a adjuecat câte un punct.
În primul meci al zilei, Marius Copil a făcut o figură frumoasă în faţa celui mai bun jucător al Finlandei, Jarkko Nieminen, fiind foarte aproape de a reveni în joc după ce a fost condus cu 2-0 la seturi. Scorul final a fost 6-3, 7-5, 1-6, 7-6 pentru finlandez. Nieminen şi-a adjudecat primul set, scor 6-3, pentru ca în al doilea să meargă cap la cap cu Marius Copil până spre finalul său, când s-a impus cu 7-5. Era 2-0 pentru numărul 39 mondial, însă meciul nu era jucat. “Tricolorul” a făcut un joc mare în setul trei, impunându-se fără drept de apel cu 6-1. A urmat poate cel mai spectaculos set dintre România şi Finlanda, Nieminen şi Copil arătând un tenis de clasă şi ridicând în picioare publicul din Sala Sporturilor “Horia Demian” în nenumărate rânduri. Finlandezul a condus mereu, dar Copil a revenit de fiecare dată, meciul fiind decis în tie-break. Astfel, scorul a devenit 2-2 la general, învingătorii urmând să se stabilească în meciul decisiv.
Decisivul dintre România şi Finlanda i-a pus faţă în faţă pe Victor Crivoi şi Harri Heliovaara, jucătorii numărul 2 din cele două tabere. Finlandezul a început mai bine partida şi s-a impus în primul set, scor 6-4, după care Crivoi a revenit în joc şi a câştigat la tie-break în setul doi, scor 7-6. Tot la tie-break s-a decis şi setul trei, dar de data aceasta Heliovaara s-a bucurat la final, iar scorul la seturi devenea 2-1 pentru nordici. Criovi a revenit în joc exact când echipa României avea mai mare nevoie de el. A câştigat setul patru, cu scorul de 6-3, iar în ultimul act a revenit de la 4-1 şi s-a impus, scor 7-5, aducând punctul prin care România îşi păstrează locul în Grupa I Euro-Africană.
sursa: ovidiublag.ro