Norica Nicolai, europarlamentar: România a fost mereu un prost negociator cu UE

Despre UE, România, Polonia, criza migranţilor, Klaus Iohannis,  Cioloş, alegeri, PNL, PSD şi multe altele am discutat la Bruxelles cu  europarlamentarul Norica Nicolai din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni. În acest moment, Nicolai reprezintă România dar nici un partid românesc, fiind independentă.

A ieşit, un interviu viu, amplu, incomod, aşa cum este şi interlocutoarea noastră.

 Tibifarcas.ro: Ce înseamnă pentru dumneavoastră proiectul european, care în acest moment pare să scârţâie, şi e supus multor critici, pe mai multe paliere?

 Norica Nicolai: Şi eu critic unde consider că e nevoie să fie criticat şi trebuie îmbunătăţit. Proiectul european este singura soluţie de supravieţuire într-o lume globală şi interdependentă, pentru că orice fragmentare care să ducă la revenirea la sistemul naţional va aduce la pierderi imense cetăţeanului european. Avem multe beneficii în acest proiect cum avem şi câteva lucruri care nu ne sunt benefice dar pe care trebuie să le acceptăm şi să încercăm să le ameliorăm efectele în statul naţional.

 V-aţi aşteptat ca ţările de la Vişegrad să fie aşa de radicale în criza migranţilor?

Da, cunoscând Polonia, da, m-am aşteptat ca şi spaţiul Vişegrad să fie aşa radical dar mai ales influenţa Poloniei în acest spaţiu.

 DSC_0017

E o surpriză negativă, să-i spunem aşa…au fost foarte critici la adresa Bruxelles-ului…

 Nu a fost nici o surpriză negativă…ei sunt critici, uneori foarte critici şi au şi dreptate uneori pentru că interesele unor puteri europene îi lezează, Polonia este un stat care a fost pierdut şi care s-a reconstruit şi ca atare sentimentul naţional a fost reconstruit…

 În plus, polonezii au şi o bună absorbţie de fonduri europene…

 O bună absorbţie pentru că Polonia a fost un stat inteligent, şi-a pregătit stafful de absorbţie, este o ţară mai puţin birocratizată decît este România, care aproape că riscă să piardă tot, şi o ţară cu viziune, care ştie să profite de pe urma prezenţei sale în UE.

 

Şi noi, doamna Nicolai, cum stăm?

 

Noi stăm foarte prost pentru că acasă avem cele mai mari probleme nu la Bruxelles. Am lucrat foarte mult pe politicile de pescuit şi ştiu bine ce înseamnă compatibilizarea de legislaţii. Noi în momentul de faţă, pentru un proiect european, conform ghidurilor UE trebuie să scriem mii de pagini. În Polonia pentru acelaşi proiect se scriu 150 de pagini! Ca atare noi mai aveam obiceiul prost al suprareglementării şi reglementăm tot timpul pe parcursul proiectului şi asta înseamnă lipsa de stabilitate, întârzieri şi practic piedere de bani. Dacă am fi învăţat ceva din experienţa altor state, era simplu,  traduceam legislaţia poloneză în româneşte şi eram gata. Dar la noi, lumea vrea să-şi facă câte o lege, nu contează cât de bună, cât de proastă e, toată lumea vrea să îşi lege numele de o lege, asta e. La noi aflatul în treabă este îngrozitor, asta e situaţia…

 Un sprijin de la Bucureşti simţiti?

Ce fel de sprijin?

Sprijin pentru activitatea dumneavoastră de europarlamentar şi a celorlalţi 32 colegi care trebuie să reprezinte, au asta în fişa postului, România la Bruxelles…

 Dacă cer la Bucureşti o poziţie de ţară o primesc după ce s-a adoptat raportul. Aşa că nu am nevoie de nici un sprijin!

 DSC_0019

Aţi spus recent într-un interviu dat Radio Mureş că ne-am făcut singuri o pată aici, că am spus singuri aici că suntem o ţară coruptă. Mâine va fi un eveniment aici (joia trecută a fost evenimentul la care ne referim, o relatare AICI ), o prezentare de film al lui Tudor Giurgiu, proiecţie organizată de  colega  de Parlament, Monica Macovei. La ea a aţi făcut apropo?

 Da, este unul dintre cei care au făcut asta aici…

 Dar mai sunt şi alţii?

Da, dar nu aşa semnificativi ca dânsa.

Hai să trecem la alt subiect. Credeţi că depărtarea este principala piedică pentru ca un cetăţean român să fie bine informat despre ce face un europarlamentar la Bruxelles?

 Nu, cred că nu, problema e că este bombardat cu atâta informaţie şi atâta can can. Distanţa poate fi un impediment deşi e globalizat tot, este internet. Dar e altceva. Nu e atât de vizibil, de presant pentru cetăţean faţă de ceea ce se întâmplă la Bucureşti. Numai sunt lăsaţi să vadă altceva decât nenorocirile de dimineaţa până seara, precaritatea de dimineaţa pînă seară, tot timpul ne gândim numai cine pleacă, cine vine, nu ne întrebăm ce a făcut ăla bun, în postul din care se duce. Lucrurile solide la noi lipsesc, trăim într-o superficialitate impusă.

 Credeţi că există şi o vină a presei?

În special a televiziunilor de ştiri. Aici televiziunile sunt calate pe chestiuni mai serioase, pe subiecte solide, la noi e fractură majoră între realitatea politică, care este excesiv prezentată de televiziuni, şi subiectele majore, importante. Oamenii nu sunt obişnuiţi să citească despre Europa.

 Noi i-am obişnui aşa, media…

 Da, deşi ce se decide aici la Bruxelles îi afectează, vedeţi ce scandal iasă când trebuie aplicată o normă europeană. Guvernul nu face nimic ca să pregătească populaţia. Noi nu avem un proiect solid, de integrare în UE, noi ne comportăm ca şi cum am fi în continuare în poziţia de start, şi nu este normal.

 Noi şi bulgarii…

 

Suntem probabil nişte spaţii culturale mai vulcanice (râde n.n.), cu alte agendă, cu alte teme pe agende…

 DSC_0027

Despre criza migranţilor ce poziţie aveţi?

 Cu un singur lucru nu am fost de acord, cu cotele. Sigur, 15 migranţi am primit, e conform Convenţiei de la Geneva, dar în rest acest mecanism a fost impus, trebuia mers pe acceptabilitate voluntară, funcţie de situaţia economică a fiecărei ţări.

 Sunt multe ţări care din start nu au acceptat, deloc…

 Cehia de exemplu. Partea proastă e că noi ne-am radicalizat la început, apoi am acceptat ceea ce e o poziţie foarte proastă decât cea de a spune nu din start…

 O politică externă fragilă…aici şi Iohannis a contribuit…

 Una şovăitoare. Mai ales că nu vom primi aşa de mulţi, că nu vor să vină la noi, nu vor în spaţiul estic.

 Ei nu vor iar 85 la sută dintre români, conform IRES, se împotrivesc să vină…

 Trebuie găsită o soluţie pentru absorbire, vom absorbi..

 Doamna Nicolai, suntem proşti negociatori cu UE?

 Da, întotdeauna suntem proşti negociatori cu UE. Şi nici în consilii nu suntem relevanţi pentru că s-a întâmplat de foarte multe ori ca noi să nu trimitem miniştrii în consilii, să trimitem secretarii de stat, şi ei nu au drept de vot. Nu ne pregătim dosarele aşa cum şi le pregătesc alţii, asta e clar.

 La maşinăria asta infernală din jurul nostru, care sunt instituţiile UE, cum v-aţi adaptat?

 Primul an a fost mai dificil, până am învăţat procedurile, e o chestiune de proceduri care aici chiar se respectă. Sunt foarte importante.

Să încheiem cu un subiect intern. Se apropie alegerile locale, mai e o lună. Cum vedeţi campania?

 Eu nu văd că e campanie, văd doar nişte poze a unora şi altora, funcţie de resursele financiare, mai mari sau mai mici şi nu văd nici o dezbatere. Nu văd decît atacuri, cedări, tot felul de contraperformanţe ale candidaţilor care îi aruncă în derizoriu, unii care au băut undeva, etc. Derizoriul va continua la Bucureşti…Nici o dezbatere serioasă.

 Fostul dvs partid, PNL?

Din păcate fostul meu partid dar şi celălalt partid mare, PSD,  sunt jalnice.  Asta se datorează crizei de leadership, lideri foarte slabi ai ambelor partide, care pun în dificultate construcţia politică. Spre deosebire de PNL, PSD e un partid de activişti de masă, care îl va mai ţine în viaţă o perioadă, aşa a fost construit, activismul de masă în PSD a fost mult mai pronunţat. PNL-ul din păcate, s-a comportat jalnic. Când pregăteşti o soluţie solidă, de eficienţă,  nu lansezi patru candidaţi, care mai de care cu probleme. Este pentru prima oară în 26 de ani când se întâmplă aşa ceva şi asta arată clar degringolada din PNL.

 Să încheiem cu oraşul meu. Aţi fost parlamentar PNL de Cluj. Primăria e luată deja, ab initio?

 Emil Boc are cu siguranţă prima şansă, mai sunt nişte candidaţi interesanţi., inclusiv o candidatura a unui coleg de breaslă al dvs, Liviu Alexa, o candidatură pe care o salut, şi am şi recomandat-o, este interesantă. Paradoxal, cred că vor avea şanse mulţi independenţi în comunităţi, pentru că de la partide, o spun cu regret, de multe ori nu s-au ales cu nimic, măcar simbolic. Cartea tehnocraţilor, care a alta decât a independenţilor, se joacă la Bucureşti şi se joacă prost pentru România.

 DSC_0030

A început şi preşedintele Iohannis să îi critice…

 

Nu pot să cred că dl Iohannis critică guvernul său…(e ironică n.n.)

 

Ba  da, ba da, recent a criticat…

 

Domnul Iohannis a făcut una din cele mai mari greşeli  politice. El a venit din politică, nu din spuma mării şi  ar fi trebuit să ceară partidelor politice să îşi asume răspunderea.

 

Dar strada după #Colectiv vroia altceva

 

Nu ştiu ce  vroia strada…probabil că unii din stradă au vrut ce li s-a spus să dorească, asta e opinia mea. Iohannis, dacă era un lider politic puternic chema partidele şi le dădea de lucru.

 

Cum vedeţi atunci guvernul tehnocrat?

 

Dacian Cioloş este un om care cu siguranţă are anumite calităţi, guvernul tehnocrat este o catastrofă, după părerea mea. Au greşit foarte tare, pentru că au făcut un deserviciu şi Uniunii Europene. Au adus mulţi tehnocraţi de mâna a doua, a treia, de la Bruxelles, care habar nu au să conducă, pentru că aici lucrurile sunt foarte aşezate, fiecare lucrează pe bucăţica lui şi pe aia o ştie…nu are o viziune de ansamblu guvernul său şi unii miniştri nu fac faţă domeniului.

Vă mulţumesc şi mult succes aici!

 

*corespondenţă de la Bruxelles

*stagiu de presă organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Freedom House România

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *