O iniţiativă deşteaptă şi utilă

O iniţiativă deşteaptă şi utilă. Imi permit sa reproduc articolul din Ziua de Cluj : http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=41512

„Diverta Universităţii se deschide la 7 dimineaţa

Librăria Diverta Universităţii se deschide din această săptămână de la ora 7 dimineaţa şi va fi deschisă inclusiv duminica, au decis proprietarii, lanţul de librării Diverta.

Reprezentantul pentru relaţii publice al Diverta, Flaviu Pastor, a explicat că programul a fost extins din cauză că bibliotecile şi librăriile “se deschid în general mai târziu”, astfel că Diverta Universităţii va oferi “oportunitatea de a răsfoi noutăţile editoriale încă de la primele ore ale zilei”.

Diverta Universităţii se deschide la ora 7, de luni până vineri, şi se închide la ora 21. Sâmbăta, librăria se deschide la ora 8 şi se închide la ora 19, în vreme ce duminica aceasta va fi deschisă între orele 8 şi 14. “Sperăm ca aceast program să îi ajute pe clujenii noştrii matinali să îşi înceapă ziua cât mai plăcut posibil, pentru că  nimic nu se compară cu o dimineaţă pe care ţi-o începi  răsfoieşti presa zilei sau o carte în centrul oraşului”, se arată într-un comunicat de presă al Diverta.

Reţeaua Diverta este alcătuită din 62 de magazine în România şi Republica Moldova, cu o suprafaţă de 23.000 mp. Librăria Diverta Universităţii s-a redeschis în septembrie anul trecut, după reamenajări.

M.P.”

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *