Ost Fest 2012. Legendele nu mor

Sunt de două zile la Festivalul Ost Fest din Bucureşti. Astăzi este ultima zi. Un festival de metal de zile mari, cu nume grele ale domeniului, unele legendare. În primele două zile au urcat pe scenă trupele Exodus, Overkill, Dimmu Borgir sau veterani ca Motley Crue, Europe sau Manowar. Astazi urcă pe scenă Lake of  Tears, Wasp, Megadeth şi Motorhead. 

Festivalul este organizat la Romexpo de Project Events în parteneriat cu Cavaleria Events.

În cele două zile au participat în jur de 12-14.000 de rockeri. Am văzut în public artişti rock români sau jurnalişti renumiţi, cum e Robert Turcescu, mare amator de rock, venit cu fetiţa lui.  Vremea ţine cu rockul, este foarte cald, 30 de grade.

Festivalul e foarte bine organizat. Există două scene, pe scena mică sunt invitate trupe mai puţin cunoscute, mai ales tinere, aflate la început de drum. Peste tot sunt amplasate corturi cu mâncare, mici, grătare, cartofi pai, hot dog uriaş. Tone de bere se vînd la 6 lei un pahar, destul de scump, mai ales că berea nu e foarte gustoasă.

Atmosfera însă este foarte faină. Au venit rockeri din toată ţara, cu mii de tricouri negre cu cele mai diferite formaţii. La înălţime e şi merchandising-ul, ai posibilitatea să îţi cumperi tricoul sau albumul formaţiei preferate.

Din ce am văzut în cele două zile, cel mai mult mi-au plăcut Dimmu Borgir, norvegieni care canta black metal cu influente gotice dar mai ale veteranii de la Motley Crue, cu un show aniversar 30 de ani  absolut fantastic, pus la punct până la cel mai mic detaliu şi, apoi, Manowar. Ambele trupe sunt americane, fac un show total. Manowar este foarte iubită în România, are foarte mulţi fani.

Şi o concluzie tristă: în 22 de ani de libertate, nici o formaţie românească nu s-a apropiat de modul în care se face show afară, poate cu excepţia celor de la Altar sau Trooper, dar şi ei sunt departe. Showul Motley Crue este inegalabil, aşa ceva mai rar vezi.  Lasere, proiectii adaptate pieselor, carusel cu tobosarul care se invarte 360 de grade, dialog cu publicul non stop, solouri de chitara si baterie, piese tari, stripteuze superbe etc Din păcate rockul românesc este aproape la pământ. Trupele nu se sinchisesc să arate ca lumea pe scenă, sa aiba tinute de scene atractive să facă show, nu sunt atente la look-ul lor, la marketing, la dialogul cu publicul în concert.

Suntem la ani lumină de rockul mondial şi Ost Fest arată clar acest lucru. Bine măcar că avem festivaluri care dau ora exactă şi arată clar unde suntem.

 

Galerii foto aici,  aici si aici. Cronici mai ample  aici si aici

Părerea ta contează:

comments

One thought on “Ost Fest 2012. Legendele nu mor

  1. Pingback: polimedia.us/fain

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *