Povestea literei A

În textul de mai jos cred că e esenţa deosebirii dintre jurnalişti, cei mereu presaţi de timp, şi bloggeri, care au tot timpul din lume să scrie cele trece prin cap . Vă îndemn să citiţi un text edificator, super scris. Un mic elogiu al presei!

„Grupaţi în Centrul de Presă. Trebuie trimise repede textele cu Potec (innotatoarea Camelia Potec n.m.) şi cu aurul de la Canotaj. Tot ce se vede din jurnalism e litera. În carte, ea se aşază neagră, pe hârtia cu densitate de 80 de grame pe metru pătrat. La ziar, îşi pierde din forţă, devenind mai gri, pentru că densitatea scade pînă la 45 g /mp, doar cu puţin mai mare decît a unui strat de şerveţel.

E forma finală şi fragilă a literei, care dispare dacă îţi freci buricul degetului de pagină. Drumul însă, drumul are mister şi complicaţii. Litera a se naşte plutitoare, undeva în lichidul cefalorahidian. Este comandată apoi muşchilor prin neuroni pînă cînd impulsul ajunge în mîna dreaptă şi devine zvîcnet pe tastatură.

În unitatea centrală, litera  se descompune în 1 şi 0, ciudatul sistem binar unde 1 plus 1 fac 0. Pleacă mai departe în cod ASCII, sistemul standard pentru schimbul de informaţii  în computer. Ca să ajungă sclipitoare pe monitorului laptopului Fujitsu capătă un nume de font. Totul se petrece în nanosecunde la Beijing, dar pentru redacţia din Bucureşti trec minute lungi. „E timpul să predea. De ce întârzie?”. Şedinţă de sumar s-a încheiat, oamenii de la layout aşteaptă cu Macurile deschise. Cei care fac preluarea textelor de la Olimpiadă sunt presaţi din toate părţile.

În Main Press Center, litera a se  alătură celorlalte surori salvate în fişier. Textul se măsoară deja în multiplii de cîte opt biţi, baiţii, şi tot creşte, acum are 8,4 KB. Dar nu e gata.

„Mirela, de ce nu vin textele”, întreabă Andrei Vochin. Mirela e Mirela Neag, cea care coordonează de pe Dionisie Lupu tot ce soseşte din China. Băieţii şi fetele de la net sînt şi ei neliniştiţi. Înainte de a intra în ziar, unele informaţii sînt postate  direct pe site. Ei discern. „Hai că o să vină!”. Mirela dă din umeri şi presează Beijingul pe chat…Vă rog articolul k mă sparg aştia!!! „Bucureştiul spune că e tîrziu şi avem multe pagini deschise”. „Preda a trimis pozele”. „Lasă acum pozele, hai să le dăm textul”. Salvezi forma finală. Deschizi comunicaţia wireless. Merge brici, normal, a costat 700 de euro pentru o lună. Fişierul e scuipat instantaneu în zona comună, ftp-ul pe care îl văd şi Bucureştiul, şi Beijingul.

Redacţia se aruncă pe articol. Print. Mirela îl dă la corectură. Altcineva verifică direct în fişier cifrele, numele, orele din text. Asta e treaba Roxanei. „Stai că trebuie să mă uit şi eu pe el”, spune Ionuţ.  S-a intors de la un reportaj „Acasă la părinţi”, şi vrea să vadă dacă nu dăm de două ori aceleaşi informaţii.

Au trecut  minute de cînd textul a ajuns în redacţie. „Uită-te pe touch screen să vezi dacă titlul lor nu se bate cu altele date deja în ziar”. Adică dacă nu seamănă. Litera a tremură. Va cădea? Touch screenul e device-ul pe care se afişează paginile deja plecate în tipografie. Tragi cu degetul de colţul paginii şi pagina se măreşte. Ca-n Minority Report.

Sună tipografia. „Ce faceţi”. Sună şi difuzarea. „Întărziem azi? Să pun maşină suplimentară?”. Emil, şeful DTP-ului, le dă reject. „Nu ştiu, lasaţi-mă încă 10 minute. Hai Mirela, dă textul!”. Au făcut corectura, send în server, în directorul comun cu macurile. Oamenii de la layout pornesc propria contracronometru. „Termin în 6 sau 7, nu mai sta în spatele meu, te rog!”. Pune dreptunghiurile, setează stilul, deja litera a  e marcată cu caracterul ziarului. S-a umflat niţel, a căpătat un nume de font, e mândră de ea. „Gata pe net!”. „Gata şi prelucratul imaginilor”. „Gata şi textul”. Au trecut 16 minute de la sosirea literei a  şi ea surâde, pentru că de acum nu o mai poate scoate nimeni din pagină. Emil face repede pdf-ul pentru tipar. În patru secunde, pagina ajunge în sudul oraşului, la tipografie.

„Titi, o ai!”. „Da, am văzut-o deja pe calculator”. Pagina intră în computer to plate. În 7 minute apar cele patru plăci. Fiecare pentru culoare.  Titi le ia şi fuge cu ele la maşină. Aceeaşi goană se întâmplă în tipografiile Gazetei din Cluj şi din Bacău. „E ultima, începem”. Rotativa Manroland începe să tremure când sulul de hârtie se învârte. „Să nu se rupă”, şopteşte Cristi de la difuzare. Un minut şi jumătate de tipar de reglaj, când litera a iese la început vineţie şi dublată, apoi câştigă fermitate. „OK, dă bunul de tipar”. Primul exemplar e gata, litera a a ajuns pe hârtie. Acum 25 de minute era la Biejing, acum se leagănă în maşină spre Tulcea ca să spună ceea ce oricum nu crede nimeni: jurnalismul e sport de echipă. ”

Sursa: volumul „Inimi la Beijing”, editura Gazeta Sporturilor 2008, pag 137-139. Autori: Cătălin Tolontan, Luminiţa Paul, Marian Ursescu, Cristi Preda.

 

Părerea ta contează:

comments

2 thoughts on “Povestea literei A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *