Sa nu ne miram ca dezvaluirea lui Dragos Stanca despre reteaua de publicatii locale a MediaPro se va adeveri. E cel mai greu an din istoria presei clujene. Iata ce se intampla in lumea civilizata. Imi pare rau de fostii mei colegi de acolo si ma simt neputincios ca nu ii pot ajuta. Nu mi-a placut tabloidizarea pe care patronul Adrian Sarbu a ordonat-o, respect enorm decizia lui Mihnea Maruta de a refuza, atunci, tabloidizarea, si ma simt neputincios ca nu pot sa ii ajut concret pe colegii de acolo, cu una, doua exceptii, dar ii asigur de solidaritatea mea dincolo de orice puncte de vedere diferite. Capul sus si curaj!
BOSTON (MEDIAFAX) – Boston Newspaper Guild, principalul sindicat al Boston Globe, a respins, luni seară, planul managementului pentru reducerea costurilor, în condiţiile în care restul sindicatelor aprobaseră solicitările conducerii, destinate menţinerii titlului, informează site-ul ziarului. Membrii Boston Newspaper Guild au respins, cu 277 voturi împotrivă şi 265 pentru, contractul care prevedea reduceri de salarii şi bonusuri în valoare de 10 milioane de dolari şi elimină garanţia slujbei pe viaţă pentru angajaţii în vârstă ai publicaţiei. Alte şase sindicate ratificaseră deja acordul, în cadrul unor reuniuni separate. Ca urmare a acestei decizii, New York Times Co., publisherul titlului, va opera o scădere cu 23% a salariilor membrilor sindicatului Boston Newspaper Guild, care va intra în vigoare săptămâna viitoare. Reprezentanţii New York Times Co. au declarat că situaţia financiară a ziarului nu oferă o altă opţiune viabilă decât reducerea salariilor. Totuşi, publisherul ar putea muta conflictul de la masa trativelor, la Consiliul naţional de administraţie a relaţiilor de muncă (National Labor Relations Board) sau într-o instanţă federală. Pe de altă parte, oficialii Boston Newspaper Guild le-au declarat membrilor că pretenţiile publisherului nu sunt corecte şi că vor încerca să blocheze în instanţă aplicarea reducerii de 23% a salariilor. Robert Powers, purtător de cuvânt al publicaţiei, a precizat, într-un comunicat, că managementul companiei este dezamăgit de rezultatele votului şi că trebuie să accepte reducerea semnificativă de salarii. Duminică noaptea, managementul ziarului a trimis o scrisoare reprezentanţilor sindicatului, în care le dadea sfaturi privind votarea contractului. „Aşa cum am mai precizat, o reducerea cu 10 milioane de dolari a costurilor este o propunere esenţială pentru viitorul financiar al Boston Globe. Regretăm faptul că suntem nevoiţi să luăm astfel de măsuri, dar nu avem nicio altă opţiune viabilă din punct de vedere fiananciar”, a mai precizat Powers. „Prin votul de astăzi (luni – n.r.), membrii Boston Newspaper Guild le transmit reprezentanţilor New York Times Company că trebuie să se străduiască să vină cu o ofertă mai bună decât aceasta”, a declarat Daniel Totten, preşedinte al sindicatului, după votare. El a adăugat că supravieţuirea Boston Globe şi calitatea publicaţiei depind de tratamentul just al oamenilor care produc acestă publicaţie. Proprietarul Globe, The New York Times Co., a anunţat, acum mai multe săptămâni, că ziarul trebuie să îşi reducă cu 20 de milioane de dolari costurile, în caz contrar existând posibilitatea închiderii ziarului. În cazul în care nu se fac reduceri de costuri, Boston Globe va pierde circa 85 de milioane de dolari anul acesta, în condiţiile în care recesiunea a decimat veniturile din publicitate şi cititorii au migrat online.