Astazi la Oradea are loc actul final al procesului lui Omar Hayssam, omul de afaceri implicat până în gât în răpirea a trei jurnalişti români, în 2005, în Irak. Hayssam a fugit din ţară în Siria. În 2005 eu am muşcat-o, pentru că am crezut că jurnaliştii chiar au fost răpiţi dar s-a dovedit o cacealma cu rădăcini româneşti. Am şi ieşit în stradă, ca şi mulţi alţi jurnalişti, în semn de solidaritate dar apoi am constatat că am fost un fraier. Cazul însă mi se pare foarte interesant, tot citesc de ani de zile despre el. Iată situaţia la zi, aşa cum o dă Mediafax. O poveste cu tenebre, despre oameni de afaceri rapace, jurnalişti creduli sau complici, politică, interese, servicii secrete etc. Atunci, în 2006, când a fugit Hayssam, din ţară sefii serviciilor serete şi procurorul general şi-au dat demisia din cauza scandalului mediatic generat de fuga acestuia.La sfârşitul lunii noiembrie 2007, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, pentru înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoştea că este cercetată pentru fapte de terorism, Omar Hayssam, respectiv pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 23-30 iunie 2006, Mustafa Tartoussi ar fi planificat şi înlesnit, împreună cu Omar Mahmoud şi Omar Mukhles, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak.
Cercetările făcute în faza de urmărire penală au relevat faptul că plecarea dinţarăa lui Omar Hayssam s-a realizat pe cale maritimă, cu ajutorul inculpaţilor Mustafa Tartoussi, Mukhles Omar şi Mahmoud Omar, aport justificat de „considerente de ordin material – în primul caz – şi de ordin familial – în cel de-al doilea caz”.
În 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia de condamnare, în lipsă, la 20 de ani de închisoare a omului de afaceri Omar Hayssam.
Sirianul Hayssam este urmărit general naţional şi internaţional în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti.
Hayssam a fost operat de cancer de colon, iar la şedinţa de judecată în urma căreia s-a dispus eliberarea sirianului din motive medicale procurorul a depus concluzii de admitere a cererii acuzatului, iar Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea.
La 26 aprilie 2006, Hayssam fost eliberat din arest, iar în 30 iunie a fugit din România la bordul unei nave. Şefii serviciilor de informaţii şi procurorul general al României şi-au dat demisia din cauza scandalului mediatic generat de fuga lui Hayssam.
Preşedintele Traian Băsescu declara, în 9 februarie 2011, la TVR, că Omar Hayssam „este bine-merci” şi nu mai are cancer. Preşedintele preciza că partea română ştie unde se află acesta pentru că este subiect de discuţie cu partea siriană. „Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei”, spunea atunci Băsescu.
În 5 mai 2009, Ministerul Justiţiei a transmis autorităţilor competente siriene, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, cererea de comisie rogatorie formulată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 8263 /2/2007, adică dosarul în care armatorul Mustafa Tartoussi şi alte persoane sunt judecate pentru fuga sirianului din România. Cauza a fost strămutată la Curtea de ApelOradea.
Procedura de extrădare între România şi Republica Arabă Siriană este reglementată, în prezent, de Convenţia între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală Ratificată prin Decretul 70/1979, publicat în Buletinul Oficial nr 19 din 5 martie 1979.
Potrivit acestui tratat bilateral, părţile contractante se angajează să-şi predea reciproc, potrivit regulilor şi condiţiilor prevăzute în prezenta convenţie, în vederea urmăririi penale, judecării sau executării pedepsei, persoanele care se găsesc pe teritoriul uneia din cele două părţi contractante. Decizia în sensul extrădării sau nu a unei persoane din Republica Araba Siriana în România este luata exclusiv de autorităţile siriene după primirea cererii de extrădare.
Potrivit articolului 30 al tratatului în vigoare, prin excepţie, nu pot fi extrădate din Republica Arabă Siriană „persoanele care la data primirii cererii de extrădare sunt cetăţeni ai părţii solicitate”.
În 23 martie 2011, Ion Cazacu – avocatul care îl apără pe Omar Hayssam în procesul în care acesta este acuzat de înşelarea mai multor firme de leasing cu capete-tractor Volvo, pe care le-a exportat cu acte false în Siria şi Egipt – afirma, la Curtea de Apel Bucureşti, că a depus la instanţă un document provenit, la cererea familiei sirianului, de la Procuratura generală din Siria, prin care se atestă „negru pe alb” faptul că Omar Khaled Hayssam execută o pedeapsă de patru ani într-o închisoare din Republica Siriană.
În 9 ianuarie 2012, Omar Hayssam a fost eliberat din arest, de către autorităţile siriene, care au informat că pedeapsa dată acestuia în 2008, de patru ani de închisoare pentru infracţiuni la legea siguranţei statului, a fost executată.
În 10 ianuarie 2012, avocatul care l-a apărat pe Omar Hayssam, Ion Cazacu, afirma că există un document oficial de la Procuratura generală a Siriei, transmis tatălui sirianului, în care se arată că există o deciziei de executare a patru ani de închisoare, începând cu 9 ianuarie 2008. Potrivit avocatului, prin deducţie, în 9 ianuarie 2012 pedeapsa a fost considerată executată.
Dosarul privind fuga din România a lui Omar Hayssam se judecă la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în mai 2009, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti.
În 17 octombrie 2011, procesul celor care i-au înlesnit fuga lui Omar Hayssam dinţarăa intrat în dezbatere, după ce judecătorul a anunţat că nu va acorda un nou termen pentru localizarea şi înştiinţarea sirianului despre cauză.
În 17 iulie 2012, avocaţii fraţilor Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud şi cel al omului de afaceri Tartousi Mustafa au fost anunţaţi de judecătorul Curţii din Oradea ca până la următorul termen al procesului, stabilit pentru 24 septembrie, să-şi formuleze concluziile şi pledoariile finale.
BACKGROUNDUL Cazului:
Declaraţiile ministrului dezvoltării şi turismului, Elena Udrea, despre implicarea fostei ziariste Marie Jeanne Ion în controversata răpire a jurnaliştilor în Irak sunt susţinute de către Ovidiu Ohanesian, unul dintre ziariştii răpiţi.
Ovidiu Ohanesian a declarat în cadrul emisiunii “În Obiectiv”, realizată la OLTENIA 3 TV, că Elena Udrea a spus adevărul când a dezvăluit faptul că Marie Jeanne Ion ştia dinainte despre răpire.
“Doamna Udrea nu a minţit. A spus adevărul. Marie Jeanne ştia despre răpire. Mi-am dat şi eu seama ceva mai târziu. Eu am fost prostul familiei cum se spune. Şi Marie Jeanne, şi Mişcoci erau foarte familiari cu răpitorii. Mişcoci se juca cu mitraliera lor”, a spus Ohanesian.
După ce, luni seara, Elena Udrea a afirmat, la OTV, că Marie Jeanne, a ştiut ce se va întâmpla, şi că scenariul i-ar fi adus celebritate, dar nu a ştiut şi ce sens va lua întreaga poveste, a revenit cu afirmaţia că a fost doar o părere personală.
Jurnalistul consideră că “răpirea a fost o afacere cu implicaţii internaţionale”. Ohanesian spune că Elena Udrea ştie detalii exacte: “Să nu uităm că doamna Udrea era pe vremea aceea consilierul de taină a comandantului suprem. Ştie ce vorbeşte, chiar mai bine decât alţii”, a mai spus jurnalistul.
“Dacă se confirmă spusele doamnei Udrea înseamnă că şi colegul lui Marijean, Sorin Mişcoci ştia despre răpire. Nu pot să nu mă întreb ce caută Mişcoci la Cotroceni angajat pe post de operator personal al preşedintelui”, a adăugat Ovidiu Oahanesian.
Elena Udrea a reacţionat şi ea, pe blog: „Pentru cei care discută şi astăzi pe larg declaraţiile mele legate de Marie Jeanne Ion, îi invit să citească zecile de articole care s-au scris pe această temă şi care ridică aceleaşi semne de întrebare la care am făcut şi eu referire. Unele din aceste semne de întrebare au fost ridicate chiar de colegii jurnalişti, alături de care Marie Jeanne Ion a fost în Irak.”
Marie Jeanne Ion a negat afirmaţiile făcute de Udrea la OTV.
Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi în Irak în primăvara lui 2005, fiind eliberaţi câteva luni mai târziu.
Omul de afaceri Omar Hayssam a fost găsit vinovat pentru acest fapt, reuşind însă să fugă din ţară.
La doi ani şi jumătate de la răpirea din Irak, jurnalistul Ovidiu Ohanesian a publicat o carte despre cele 51 de zile de captivitate. Petrecut pe 28 martie 2005, evenimentul în care au fost implicaţi trei jurnalişti români are o grămadă de semne de întrebare, dosarul fiind secretizat pe 50 de ani.
După ani de tăcere pe tema răpirii din Irak, Ohanesian se hotărăşte să scrie o carte despre culisele aventurii din Irak. Un volum în care autorul se răfuieşte de multe ori cu cei pe care îi crede vinovaţi, jigneşte şi dă verdicte.
Dar sunt şi fragmente în care Ohanesian relatează lucruri pe care opinia publică nu le ştie despre suferinţele îndurate de cei trei captivi. Deşi jurnalistul nu credea că rezistă mai mult de 3-4 zile în Irak, a rezistat 55 de zile, alături de ziariştii de la Prima TV, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion. 51 de zile au fost petrecute în captivitate, după ce au fost răpiţi de insurgenţii irakieni.
Cum a început totul
“Răpirea a început în biroul prietenului meu, avocatul Antonie Popescu. (…) Ideea călătoriei la Bagdad a fost lansată într-o zi obişnuită, în toiul discuţiilor pe tema ţărilor învecinate, Moldova, Ucraina, Transnistria, după un ţârâit de telefon mobil.
Era Daniela Amoran, secretara directorului Petre Mihai Băcanu.Tam-nisam, fata m-a întrebat dacă sunt interesat să discut cu Ion Bocioacă despre o posibilă deplasare în Irak”, îşi aduce aminte Ohanesian. A urmat contactul cu omul de legătură, călăuza Mohammad Munaf.
“Am stabilit prima întâlnire cu Munaf la o cafea, undeva în centrul oraşului. (….) Irakianul m-a chemat, în cele din urmă, la sediul grupului de firme Manhattan. Cu Munaf Mohammad am mai discutat câteva lucruri referitoare la securitatea deplasării noastre, urmând ca arabul să angajeze bodyguarzi şi chiar o maşină blindată”.
La Bagdad
La a doua întâlnire cu Munaf, îi cunoaşte şi pe colegii de la Prima TV. “Am tras concluzia că este mai sigur să mergem către Bagdad cu avionul. Ruta cu maşina din Iordania până în capitala Irakului era prea periculoasă”. Ajunşi la destinaţie, hotelul în care urmau să stea nu era o locaţie prea primitoare.
“Ansamblul hotelier semăna cu o unitate militară, burduşită cu ziarişti străini şi soldaţi, securizat din toate unghiurile. Accesul din şosea se făcea pe o străduţă îngustă, blocată cu o poartă ghintuită cu ţepi lungi şi ascuţiţi din oţel. La intrare stăteau de pază irakieni înarmaţi cu kalaşnikovuri”. A fost primul contact al jurnaliştilor cu Bagdadul.
Viaţa la hotel
“Au ales apartamentul 203. Interiorul părea decupat dintr-o vedere trimisă de pe litoral din anii ’80. (…) Marie Jeanne a ocupat imediat dormitorul matrimonial cu pat dublu, în cel mic ne-am înghesuit noi, băieţii”, povesteşte Ohanesian. “La hotelul Flowers Land, plictiseală mare.
Singura atracţie: televizorul de un metru diagonală, cu sute de programe din toată lumea. Imagini cu atentate şi victime din Irak în fiecare zi”. Ohanesian şi Mişcoci au avut parte de aventuri încă din prima zi. “… am urcat cu Mişcoci pe terasa hotelului să filmăm elicopterele americane în patrulare deasupra Bagdadului.
Personalul hotelului ne-a înmuiat avântul.
Să nu mai faceţi aşa ceva, că vă puneţi viaţa în pericol. Militarii americani ar putea crede că avem lansatoare de rachete pe umăr şi ar putea să ne ciuruiască”.„Personalul hotelului era majoritar masculin. Femeia, o raritate.
Când veneau să spele pe jos sau să facă curăţenie, arăboaicele erau însoţite de bărbaţi”, a remarcat Ohanesian. Şi simpla vizitare a Bagdadului reprezenta un pericol. ”Lume multă în centrul capitalei irakiene. Ziua arată ca un bazar uriaş. (…) De abia pridideam să iau câteva cadre cu aparatul digital. Nici aşa nu era bine. Nu ştii peste ce nebun dai şi te ia drept ţintă pentru că l-ai fotografiat. La Bagdad, toată lumea are pistol în maşină”.
Viaţa la Bagdad
În perioada în care s-au perindat pe drumuri, conduşi de călăuzele arabe, jurnaliştii au început să aibă mici probleme de sănătate. Remediabile, fără internări sau intervenţii majore. Marie Jeanne a rămas înţepenită de spate într-o dimineaţă.
“Sora lui Munaf, Miriam, medic psihiatru, a preluat-o pe Marie Jeanne şi a dus-o într-o încăpere pentru consultaţie. (…) Marie Jeanne a revenit mai relaxată. O injecţie cu Voltaren îi luase durerea cu mâna”, şi-a mai amintit Ohanesian.
Răpirea şi captivitatea
În dimineaţa răpirii, pe 28 martie, echipa de la Prima TV era la filmări în zona verde. Ohanesian a rămas la hotel. “M-a trezit instalatorul irakian, care venise să repare racordul spart în baie.
La plecare, omul nu a primit ciubucul la care se aştepta. M-a fulgerat cu privirea, imagine ce avea să mă urmărească la beci vreme îndelungată. Până să mă dumiresc cum a fost răpirea, eram convins că instalatorul frustrat ne vânduse teroriştilor”. În aceeaşi zi, au fost acasă la fostul ministru al sănătăţii, Abdul Selam.
Ohanesian îşi aduce aminte că Munaf era puţin agitat. “Munaf a oprit la un magazin pe marginea drumului. Ne-a făcut semn să nu ieşim din maşină. (…) După ce a coborât, a cumpărat îngheţată, apă şi ţigări şi, sprijinit de uşa maşinii, a vorbit cu cineva la telefonul mobil”.
Sechestrarea
„Nu ştiu dacă am apucat să parcurgem mai mult de un kilometru pe autostrada întunecoasă, când, ce să vezi? Un automobil mare, alb, probabil marca Oldsmobile, ne-a tăiat calea. Maşina, setată cu farurile pe faza mare, a scos un sunet de sirenă, asemănător cu cele de poliţie, proptindu-se de-a curmezişul, la nici doi metri în faţa noastră. Munaf a dat să spună ceva.
A bolborosit ceva neinteligibil, moment în care din maşina agresorilor au coborât doi oameni înarmaţi cu pistoale-mitraliere”, îşi aduce aminte Ohanersian. „Cel mai violent dintre ei avea să fie unul numit «poliţistul», pe numele real Abu Ahmed.
Arabul aducea puţin la faţă cu regretatul actor Colea Răutu, ne ameninţa cu un ditamai kalaşnikovul.(…).“ Ohanesian şi Mişcoci au încercat să evadeze. „Am deschis portbagajul de două ori, încercând să sar din maşină. (…) La mică distanţă în spatele nostru, în plină viteză şi cu fază lungă, o altă maşină a răpitorilor”, mai spune el.
Prima temniţă
„Camera în care ne-au închis era spaţioasă. (…) Pe jos ne aşteptau câteva saltele subţiri. Din când în când, irakienii băgau capul pe uşă şi se zgâiau la noi ca la maimuţe. Prima locaţie, în care am stat vreo patru zile, se afla în apropierea Bagdadului sau în suburbie. (…) Am beneficiat de mâncare din belşug, duşuri cu apă caldă, ţigări, apă minerală”, povesteşte jurnalistul despre prima locaţie în care au fost duşi după răpire.
Prima filmare
Primul film cu cei trei şi însoţitorul lor a fost făcut în această casă, cu echipamentul de filmare al lui Mişcoci. Cei doi gardieni care îi flancau aveau să fie “poliţistul”, cel care i-a băgat în portbagaj, şi un alt arab care îi păzea, numit “grădinarul”.
Filmarea a fost generată de evenimente care se petrecuseră în România.„În mass-media din România apăruse zvonul că răpitorii au cerut, în schimbul eliberării, patru milioane de dolari drept răscumpărare. Au intrat nervoşi peste noi şi, ca răspuns la provocarea din presă, s-a făcut o primă casetă”, arată Ohanesian în cartea sa.
A doua temniţă
“Beciul a fost un adevărat coşmar. La momentul sosirii noastre, erau şapte persoane depozitate sub pământ. Americanul Roy Hallums, filipinezul Robert Tarangoy, franţuzoaica Florence Aubenas, traducătorul ei, un pilot irakian, împreună cu fiul său şi un individ misterios pe care l-am poreclit «Spionul»“, îşi aminteşte Ohanesian despre transferul în locaţia de unde au fost eliberaţi. Într-una din zile, puteau muri în urma unui incendiu.
“În timp ce dormeam, cablurile electrice prost izolate au luat foc. (…) Marie Jeanne şi Florence au avut prezenţă de spirit, au smuls buretele care etanşa intrarea şi au strigat după ajutor”.
Eliberarea
“O echipă de arabi ne-a pregătit pentru plecare. Ne-au spălat, ne-au bărbierit, ne-au făcut poze. Numai jurnaliştii români. «O să căpătaţi legitimaţii cu altă identitate», am fost anunţaţi“. Jurnaliştii au fost transferaţi de arabi unei echipe de eliberatori români.
“ Am fost scoşi pe rând din maşină, cu ochii închişi şi privirea în pământ. «Români? Români?», am întrebat, bătând aerul cu mâinile. «Da, fiţi fără grijă. Sunteţi acasă», a spus cineva(…)”, şi-a reamintit jurnalistul despre momentul în care s-a făcut transferul ostaticilor.
A urmat apoi drumul spre România. Jurnaliştii nu au plecat spre ţară chiar în ziua eliberării, pentru că americanii nu au garantat securitatea zborului pe întuneric.
Cine este Ohanesian
Ovidiu Ohanesian este născut la 1 ianuarie 1968, în Bucureşti. În momentul răpirii, era jurnalist de investigaţii la România Liberă, de unde, ulterior, a demisionat. A fost răpit în Irak între 28 martie şi 22 mai 2005.
A anunţat de mai multe ori că va publica o parte din cele întâmplate în captivitate.
Lucrarea “Amintiri din portbagaj” a fost lansată de curând şi conţine însemnări personale despre cele 51 de zile trăite în arest. Sunt identificate şi o parte dintre persoanele care i-au răpit. Cartea este editată de Editura Minerva şi are 300 de pagini.