Asociația Femeilor de Afaceri – AFA Cluj a premiat aseară opt doamne extraordinare ale Clujului în cadrul Galei Excelenței la Feminin, un eveniment de tradiție care a ajuns la cea de-a cincea ediție. „Prin Gala Excelenței la Feminin, Asociația Femeilor de Afaceri aduce în fața dumneavoastră valori autentice recunoscute național și internațional, deoarece știm că…
Etichetă: premii
Prima ediţie a Galei APPC, câştigătorii premiilor şi impresii personale
Marţi, 2 iunie, am participat la prima ediţie a Galei Asociaţiei Profesionistilor din Presă Cluj-APPC, gală aniversară, cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate a asociaţiei. S-a lansat cu ocazia aceasta Anuarul APPC pe 2014, ca de obicei o colecţie de texte excelente. Sunt membru fondator al APPC si membru titular cu drept de vot. Am…
Prima ediţie a premiilor APPC !
Premiile Asociației Profesioniștilor din Presă – Cluj, ediția I, își propun să recunoască excelența în presa scrisă și să promoveze astfel mass-media de calitate. Avem onoarea să organizăm premiile APPC sub înaltul patronaj al Ambasadei Germaniei la Bucureşti. „Nu există democraţie fără jurnalism. Calitatea democraţiei este legată, direct, de calitata jurnalismului>>, spunea ziaristul american Scott…
Doi ziarişti clujeni au fost premiaţi !
Doi jurnalişti clujeni au fost premiaţi în această perioadă. Dan Curean (foto), de la TVR CLUJ a primit premiul APTR pentru excepţionalul documentar „Gone Wild” despre caii sălbatici din Deltă la care a lucrat…şase ani!. Al doilea este jurnalistul clujean Sorin Grecu, acum freelancer, care a câștigat Marele Premiu al Concursului Național de Film “Ipostaze etnografice”, Galați 2013. Festivalul…
Premiile RoBlogFest 2012
Iata lista castigatorilor de anul acesta la RoBlogFest 2012. Mi se pare mie sau nu e nici un blog clujean castigator, cu exceptia lui Crivat.ro si TV Dece.ro? (ambele acordate de sponsorul Silva) Sectiunea Jurizat 1. Profesional – Blog de fotografie 1. Dragos Asaftei 2. Foto Union 3. Alin Popescu Photography Dragos Asaftei a luat…