Nu prea am văzut semnalat nici măcar pe facebook acest text grav şi în aceeaşi măsură excepţional al lui Cristian Tudor Popescu despre media. Despre ce a ajuns media în ţara asta. Şi, curios, zic eu, publicul consumă şi are încredere mare în media. Aşa cum relevă sondajele de opinie!
Iata textul integral, repet, este excepţional, în opinia mea. Porneşte de la celebra emisiune în care s-au dat poze cu premierul Emil Boc în pielea goală, într-un vestiar de fittnes.
„
Experimentul Caragiale
Postat la: 18.02.2012 21:02 Ultima actualizare: 19.02.2012 17:25
Pe majoritatea cititorilor, textul care urmează nu cred că îi va interesa. E vorba de jurnalişti – soarta lor, ca breaslă, nu preocupă publicul consumator, cum nu preocupă nici soarta ghildei groparilor, gunoierilor sau proxeneţilor, câtă vreme prestează.
Pe majoritatea cititorilor, textul care urmează nu cred că îi va interesa. E vorba de jurnalişti – soarta lor, ca breaslă, nu preocupă publicul consumator, cum nu preocupă nici soarta ghildei groparilor, gunoierilor sau proxeneţilor, câtă vreme prestează.
Sunt silit să îl scriu, totuşi, pentru că din ce-am declarat la tv în legătură cu mârşăvia mediatică „Boc la nudul gol”, distinşii mei colegi întru jurnalism au scos nişte traduceri în turceşte.
„CT Popescu cere eliminarea din presă a lui c”. C de la curnalist -versiunea avansată a gurnalistului – cum îl voi numi în continuare pe autorul mârşăviei.
O aberaţie săltăreaţă, în trepte. În ce calitate poate să ceară numitul CT Popescu eliminarea cuiva din ceva? În calitate de muncitor cu pixul?
Cui s-o ceară? Lui Voiculescu -Varanul? Păi, când dl Dan Voiculescu declara că jurnaliştii sunt „noii securişti”, acest CT Popescu l-a numit „vechi securist” şi „Sconcsul” (Varan l-a botezat ceva mai târziu), drept care trustul Intact s-a retras din Clubul Român de Presă, al cărui preşedinte era zisul CT Popescu.
Şi, în fine, din ce să fie eliminat curnalistul? Din presă? Păi, mai avem în România o entitate numită presă sau tot ce se vede e, cu din ce în ce mai rare excepţii, o strânsură de prestatori de servicii, între bordel, politică şi pompe funebre, ucigaşi cu simbrie ai limbii române?
Am spus, fireşte, cu totul altceva: că soluţia ar fi putut fi, când mai era posibil, autoreglementarea în interiorul breslei, concretizată într-o licenţă de jurnalist care să poată fi ridicată, în cazul unor infracţiuni ca agresiunea video împotriva intimităţii persoanei, de către un organism profesional echivalent Ordinului Jurnaliştilor din Italia.
Prin urmare, numitul Popescu nu a cerut să fie dat afară curnalistul din televiziunea unde prestează, ci doar ca un Consiliu de Onoare să-i poată retrage dreptul de a se numi jurnalist. Căci asta a făcut cu obstinaţie respectivul în aceste zile: s-a prezentat nu ca măscărici sinistru, ci ca jurnalist cu experienţă, din şcoala lui Ion Cristoiu de la Evenimentul Zilei, şi difuzarea filmuleţului drept un act jurnalistic de înalt nivel, privind siguranţa naţională. Iar Dan Diaconescu, celălalt curnalist difuzor al filmuleţului, ce altceva decât jurnalism pretinde că face la OTV?
Mi s-a aruncat şi contraargumentul că doar publicul, economia de piaţă, poate decide dacă un jurnalist mai rămâne sau nu în presă. Tare şi ăsta. Păi, în cazul medicilor, piaţa hotărăşte dacă îşi mai pot face meseria, sau Colegiul Medicilor, care le poate ridica dreptul de practică? Pe avocaţii infractori îi dă afară din barou publicul sau Baroul? Profesorii sunt scoşi din învăţământ, pentru contact sexual cu elevi, de către economia de piaţă? Sunt şi acestea profesii liberale, ca şi jurnalismul, numai că sunt constituite ca bresle şi reglementate.
De aici se deduce şi cealaltă afirmaţie a subsemnatului: că a te numi jurnalist a devenit o înjosire. Că dacă nu se poate ca măscăricii siniştri să nu se mai dea drept jurnalişti, atunci nu mi-ar rămâne decât să nu mă mai numesc eu aşa. N-am spus că nu mai există jurnalişti adevăraţi, cum iar au sărit unii să mă acuze înainte de a-şi folosi creierul: păi, cine se poate simţi înjosit, pârâţii, nu cei adevăraţi, chiar dacă sunt puţini?
Căci publicul, stimaţi colegi, ne vede pe toţi ca „jurnalişti” – „iaca, nişte papugii… nişte scârţa-scârţa pe hârtie! `I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlâcuri…”
Vă recomand un experiment: să rostim, azi, în anul de graţie 2012, când moartea lui străină împlineşte suta de ani, cuvântul Caragiale. Să tragem pe urmă aer în piept şi să zicem: jurnalist…
Cum sună?
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul „