Trei puncte cât o Sâmbătă Mare. Victoria cu Vaslui menţine Clujul în afara zonei de retrogradare

Am scris pentru stiridesport.ro, la cald, la stadion, cronica meciului „U”-FC Vaslui.

  • Publicat în 4 Mai, 2013 la 21:44de Tibi Fărcaş
Trei puncte cât o Sâmbătă Mare
„U” are un Paşte Fericit. A câştigat trei puncte mari cu FC Vaslui. FOTO: Rus Daniel

Universitatea Cluj avea nevoie de trei puncte mari în Sâmbăta Mare pentru a sta departe de zona retrogradării. 2000 de suflete au preferat să lase ouăle şi prăjiturile să să vină la stadion să vadă un „U” care nu mai câştigase de trei meciuri.

FC Vaslui a venit la Cluj serios avariată, cu o echipă improvizată din care au lipsit 6 titulari de drept cum sunt Caue sau Milanov.

Cu toate acestea,  rezultatul a surprins la pauză după aspectul jocului pentru că trupa improvizată a lui Balint a dominat pe Cluj Arena, dar fără ocazii importante. DoarPopovici, iluminat cu o pasă măiastră marca Sânmărtean, a ratat de puţin deschiderea scorului, şutând în plasa laterală (26). Apoi Temvanjera şi Jumisee nu au ajuns la o centrare bună de pe partea dreapta.

„U” s-a aşezat temeinic în teren, încercând cu mingi lungi care l-au căutat insistent pe Tony dar nigerianul nu şi-a creat ocazii.

Şi când jocul trena, în doar trei minute Universitatea a dinamitat echipa lui Balint!

Eurogol Buleică

Întâi a fost golul de nicăieri a lui Buleică, care a luat o minge în banda dreaptă,  şi-a bătut joc de N’Doye de două ori, apoi a mai driblat în careu trei vasluieni şi a marcat cu un şut plasat la colţ ! Gol fabulos şi „U” deschidea scorul (34)!

Peste trei minute o schemă exersată la antrenament avea să schimbe tabela. Tony a primit cu spatele la poartă, a stopat pentru Nicola care a intrat vijelios în careu şi a înscris  cu un şut sănătos. Apoi s-a intrat la cabine cu 2-0 pe tabelă.

Revenirea Vasluiului, dăruirea Clujului

Trupa lui Balint nu s-a predat şi în loc să vedem dominând pe Universitatea, i-am văzut ieşind la joc pe oaspeţi.  Dar întâi a fost şutul de puţin pe lîngă bara dreaptă a lui Tony care ar fi închis jocul, în min 48. Dar nu a fost aşa.  Dominarea teritorială a  oaspeţilor a fost fructificată printr-un penal discutabil la  Ninu, care a fost şi avertizat. Sânmărtean a marcat fără probleme în minutul 70 şi a tensionat meciul. Ganea a epuizat schimbările, Apostu, Mendy şi Szilagy fiind introduşi pe teren. Cel mai periculos a fost însă tot Tony, care a tras puternic peste poartă în două rînduri.

De partea cealaltă, Niculescu a fost bine întins de şuturile vasluienilor dar scorul a rămas tot 2-1.

Elevii lui Ganea au parte de un Paşte fericit. Cu trei puncte mari câştigate pe merit, Universitatea se menţine în afara zonei retrogradării.

Au marcat: Buleică (34), Nicola (37)-Sânmărtean (70)

Universitatea: Niculescu-Ciupe, Ninu, Raţiu, Nicola (Mendy)-Dan Bucşa, Muzac (Szilagyi), Ad. Popa II, Borza (Apostu), Buleică-Tony.

Rezerve: Dinu Moldovan-Takacs, Szilagyi, Mendy, Kovacs, Apostu, Dedu.

Antrenor: Ionel Ganea

FC Vaslui: C. Straton – Heil (66 Nedzipi) Celeban, Cordoş, Charalambous – N’Doye, Jumisse – Sînmărtean, Popovici (71 Buziuc) N. Stanciu – Temwanjera.

Rezerve: Cerniasukas, Jitaru, Nenita, Buziuc, Nedzipi

Antrenor: Gabi Balint

Stadion: Cluj Arena

Arbitru: Ovidiu Haţegan

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *