La aşa un text nu prea mai ai ce zice, chiar daca e un post lung pe un blog. Este excepţional, emotionant. Te faci mic şi stai şi cugeţi la ce a însemnat presa odată şi la cum trebuie să fie un jurnalist. În raport cu meseria lui şi cu patronatul care îl plăteşte.
Textul mă face în continuare să cred în presa scrisă, prima mea dragoste, pe care continuu să o cumpăr cu obstinaţie, în ciuda miştoului la care mă supun mulţi. Care se cred superiori sau nu pricep fenomenul.
Revenind, multă sănătate domnului Ovidiu Ioaniţoaia! Ţinem pumnii să iasă bine. Avem de învăţat enorm din acest text al lui Cătălin Tolontan. Aşa cum zice prietenul meu Bogdan Stanciu, fost jurnalist, 16 ani de experienţă, „Tolontan e de fapt testamentul lui Ioaniţoaia”. Frumos, nu?
Doi jurnalisti de exceptie, formatori de echipe si nascatori de produse media.