Vremuri de restriste, trebuie sa unim randurile

Ca unul catalogat atat de patronate cat si de colegi, din generatia expirata sau asteptata, ca sindicalist, spun de data asta ca trebuie sa strangem randurile. Ziaristi de toate soiurile, din toate redactiile, vine peste noi un fenomen care ne scapa si caruia nici patronii, partenerii nostri, nu ii pot prevedea amplitudinea.

Pentru ca unii nu putem fara altii, pentru ca depindem salarial de chenzinele pe care le primim lunar, cred ca ar trebuie toti sa strangem randurile.

Adica, macar sa incercam acum sa nu ne mai dusmanim, cand la doua ziare din Cluj au survenit evenimentele pe care le-au descris mult mai rapid ca mine bloggerii Aronet, Prodan, Racovitan.

Eu solutii economice NU am si recunosc asta. Dar macar pot sa nu mai dusmanesc. De aceea m-am si impacat, zic eu, desi nu impartasesc un anumit tip de presa pe care o face, uneori, cu Silviu Manastire, sau, mai demult, cu bloggerul Andrei Crivat. In sensul ca ma asez cu ei la o masa, schimb o vorba, o opinie, dezbatem, chiar daca stiu ca nu voi putea lucra in stilul acela. La fel si cu Liviu Alexa recent am dat mana si nu ii port pica. La fel nici lui Madalina Mocanu si sper ca aceste precizari sa fie corect intelese, ca destul s-a speculat fara o minima baza sau informatie.

Observ mai nou un fenomen ciudat, bizar: fosti jurnalisti care acum se plimba prin oras si dau lectii de moralitate, desi ar trebui sa faca ciocu’ mic, macar pentru o perioada. Se dau rotunzi, le stiu ei pe toate, sunt mari specialisti fara sa infrunte DIN INTERIOR situatia efectiva din redactii. Eu m-am saturat de astea si le transmit pa si pusi, vedeti-va de treaba voastra!

Criza care inca nici nu a lovit asa tare presa clujeana trebuie sa ne faca sa fim mai solidari. Adica sa pot sta eu linistit langa Timea de la Realitatea, fara sa o dusmanesc ca a dat o stire mai rapid sau mai buna, langa Luiza Mesesan revenita dupa socul FTR, langa „asteptatii” dansatori pe house Secan sau Neag. Sau sa schimb o vorba cu Bara de la Faclia, ca il stiu de 1000 de ani. Sau sa beau o cafea mica cu grupul stangist-marxist de la Turabo Caffe, Hoandra, F. Danciu, V. Dancu.

Eu asa voi rezista crizei. Si prin frecventarea pe baza legitimatiei APPC a Bibliotecii Centrale Universitare, unde lucrez intens la cartea mea si la pregatirea editiei anastatice a almanahurilor Sindicatului Presei din Ardeal si Banat din perioada interbelica.

In rest, sa ne auzim toti cu bine si sa ne pazeaza Dumnezeul Presei!

P.S. : Perfect nu sunt, asa ca nu pot sa ma impac cu „Niki Novacescu”, asa cum l-a numit domnul Stefan Dimitriu recent in public. Cum pot jurnalisti valorosi ca Nap, Bunea, Belcean, l Prodan sa stea langa lingaul acela care a distrus presa clujeana numai Dumnezeu stie. Daca pornim de la faptul ca Novacescu a facut vreodata presa atunci da , pot spune ca areo mare parte de vina pentru halul in care a ajuns ea. Analiza foarte buna la Liviu Alexa pe blog. Novacescu a slujit bine, a facut de multe ori propaganda crasa, ca la manual dar a facut si emisiuni bune, dar rar desi are potential.

UPDATE

In aceste vremuri grele, nu pot sa nu amintesc de un asezamant fundamental al presei clujene, „Clubul ratatilor de presa”,au avut vorba  aurita in 2005 Liviu Man sau  Victor Lungu in BZA,  adica Restaurantul Melody. Berile cu colegii de generatie si suferinta ne-au facut sa trecem mai usor peste tot felul de evenimente dificile de-a lungul anilor.

Părerea ta contează:

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *