Cred că e timpul ca să ne aducem aminte de ceva cu totul şi cu totul important, care ne-a schimbat efectiv destinele. O cauză pentru care am făcut puţin de tot înainte, ca popor, din păcate: dărâmarea comunismului. Discutăm despre Revoluţia română anticeauşistă şi anticomunistă.
Trebuie privit şi contextul internaţional. În URSS, Mihail Gorbaciov declanşase de patru ani perestroika şi glasnostul, ceea ce a dus în final la prăbuşirea URSS şi a regimurilor comuniste. S-a dorit salvarea comunismului, cu un regim tot comunist dar cu faţă umană, dar totul a dus la căderea lui în Europa. Mai rămân acum bastioane comuniste Coreea de Nord, China, totusi cu un capitalism controlat de partidul comunist chinez, şi Cuba fraţilor Castro.
Ca să înţelegem importanţa perioadei 15 – 25 decembrie, 10 zile care au marcat România ,şi au pus-o pe altă axă am decis să citez dintr-o excelentă carte despre Revoluţia română. Se intitulează aşa: „Revoluţia Română din decembrie 1989”, a apărut la Humanitas şi a fost scrisă de Peter Siani-Davies, directorul Centrului de Studii Sud-Est Europene de la Londra. România a fost ultimul regim comunist care a căzut, şi din păcate cu vărsare de sânge, datorată exclusiv FSN, care a inventat diversiunea „Teroristii din Decembrie 1989” pentru a se putea legitima la putere. Am început cu stângul democraţia postdecembristă din start. Efectele se văd şi acum, mai ales în mentalitatea totalitară de care mulţi dau dovadă. Să revenim, însă.
Aspecte din Revoluţia de la Cluj, foto, video şi text, puteţi citi aici
„Revoluţia română a izbucnit la Timişoara, la 15 decembrie 1989. A început ca un protest de dimesiuni reduse împotriva încercării neinspirate a autorităţilor de a-l muta din locuinţa sa pe un pastor disident, Laszlo Tokes, dar cele zece zile care au urmat aveau să zguduie România din temelii. În Timişoara, Bucureşti, şi mai multe alte oraşe, au avut loc proteste de stradă, înăbuşite violent de Securitate şi care au fost preludiul unor demonstraţii uriaşe. Confruntat cu asemenea mulţimi, liderul Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaşescu, aflat de mult în funcţie, a fugit cu un elicopter din clădirea Comitetului Central al PCR, la 22 decembrie. La numai câteva ore după plecarea lui Ceauşescu, puterea a fost preluată de o nouă grupare de guvernământ, Frontul Salvării Naţionale (FSN), condusă de Ion Iliescu, dar, chiar în aceeaşi seară, violenţa a reizbucnit pe străzi, atunci când armata, ajutată de populaţia civilă, a deschis focul împotriva unor inamici identificaţi drept terorişti. A urmat o vâltoare confuză de evenimente, în care au fost ucise aproximativ o mie de persoane, înainte ca împuşcăturile să se rărească la 25 decembrie. În aceea zi, Ceauşescu şi soţia lui, Elena, a fost excutaţi şa Târgovişte.
Data de 25 decembrie 1989 nu a marcat sfâşitul revoluţiei române. În lunile următoare, s-au înregistrat continue conflicte politice, pe fondul luptei FSN pentru a-şi consolida puterea şi pentru a-şi impune viziunea politică în România. Într-adevăr, sfârşitul unei revoluţii este întotdeauna greu de stabilit cu precizie, deoarece, deşi este un fenomen politic prin esenţă, revoluşia are şi conotaţii mai largi, ale unei schimbări de ordin cultural şi socio-economic, iar acestea, prin natura lor, tind să fie procese de durată mai mare……această carte se opreşte cu relatarea evenimentelor la 9 februarie 1990, ziua în care a fost convocat un proto-parlament, Consiliul Provizoriu de Uniunea Naţională (CPUN), alcătuit din reprezentanţi ai majorităţii grupurilor politice existente atunci în România”.