Librăria Book Corner din Cluj a organizat ieri seară, de la ora 18.00 o întâlnire cu prozatoarea și jurnalista poloneză Małgorzata Rejmer, autoarea cărții “Bukareszt. Kurz i krew”-„București. Praf și sânge” – un best-seller în materie de literatură non-fiction din Polonia în această toamnă. Este cel de-al 2-lea eveniment dintr-o serie de întâlniri cu reporterii polonezi, organizate sub titlul generic: Reportajul polonez. „Cu toții știm puțin despre toate” .
Am fost invitat, alături de autoare, la discuţii şi a fost foarte frumos. Seria de întâlniri cu reporterii polonezi este organizată de Institutul Polonez din București, în colaborare cu Book Corner.
„Acest gen, aparținând în egală măsură a jurnalismului și literaturii, este deosebit de îndrăgit în Polonia. S-ar părea că acest fenomen se datorează în parte creației lui Kapuściński însuşi, iar în parte – curiozităţii înnăscute a omului pentru lume, căci fiecare reportaj citit reprezintă o bucăţică de lume într-o pilulă.”, spune Maja Wawrzyk, directoarea Institutului Polonez din București.
Discuţiile, în faţa unei săli pline, s-au axat pe starea presei, si a reportajului în special. Un gen jurnalistic tot mai văduvit, din păcate, în presa noastră. În schimb, la polonezi, situaţie e alta, au un supliment de 30 de pagini numai de reportaj! Altă lume!
Numărul trecut din Dilema Veche a fost dedicat reportajului polonez, de altfel!
Mulţumesc librarilor de la Book Corner pentru invitaţie!