La Cluj, pe tema stadionului Cluj Arena, scandal enorm, cu jigniri şi atacuri la persoană. Protagonişti politicienii clujeni Ioan Rus şi Alin Tişe. Cititi aici si mai ales aici
Argumentul dl. Rus că mai bine s-ar fi renunţat de tot la Cluj Arena şi s-ar fi modernizat cu 10 milioane de euro stadionul CFR este interesant, provocator, dar cred ca putea fi pus pe tapet doar dacă domnul Rus… nu ar fi partener oficial de afaceri cu dl Paszkany. Adică aici e sprijin clar, ca între colegi, de partea colegului de investiţii. Nu e o poziţie neutră, ci una angajată. Poate că e normal să fie aşa, să iei apărarea celui cu care faci business. Argumentul lui Rus e de dezbătut. Reacţiile publice sunt însă negative. Pe reţelele sociale şi pe forumurile ziarelor lumea a comentat negativ.
Toate declaraţiile oamenilor politici trebuie privite cu maximum de scepticism şi luate în context pur electoral. Nu ştim ce e în spate, ce sfaturi sau consiliere a primit dl. Rus, ca sa facă aceste declaraţii, sau pur şi simplu sunt strict opiniile lui. Habar nu am. Cert e că au fost făcute la o dezbatere politico-electorală a alianţei USL, pe care dl. Rus o sprijină şi face parte din ea ca membru simplu al PSD. Lumea zice ca e „eminenţa cenuşie” a USL. E posibil. Oricum am lua-o, interesul e demolarea PDL, a principalului lider cu şanse mari în alegerile locale, Alin Tişe, deci aşa şi trebuie luate declaraţiile, pur electoral şi cu scop bine ţintit. Jos Tişe, sus Nicoară, Uioreanu şi USL. Asta e mesajul si basta. Nimic mai mult.
Că s-a sărit calul, asta e evident, adica s-a ajuns la o serie de jigniri pe care nu le-am crezut posibile a fi aruncate în spaţiul public clujean. Jigniri la adresa dl. Tişe spuse de dl. Rus. A răspuns dur şi Alin Tişe, e greu să te abţii când îţi zice un politician influent cum e Rus că „mama te-a născut invers”. Tişe a atacat pe tema aroganţei şi a lipsei de rezultate în alegeri pe liderul PSD Ioan Rus, dar a încercat şi să atragă publicul cu un mesaj de compasiune, „îmi cer scuze de la mama pentru jigniri, o să îmi apăr familia” etc . Sunt tot mai multe strategii electorale aruncate în joc. Dar dacă ceea ce s-a zis miercuri şi joi sunt pure ieşiri omeneşti, atunci s-a sărit calul rău de tot. Şi se va mai sări!
Iată că se poate şi deci, se pare, totul e permis pentru iubiţii politicieni.
Aviz amatorilor si simpatizantilor celor două forţe politice. Vă place limbajul domnilor? Dacă ăsta e limbajul politicului clujean, atunci eu zic pas şi vă urez succes la vot, vouă, simpatizanţilor PDL şi USL. Eu mai stau, mai analizez, fiind total nehotărât, că mai e timp până în 10 iunie.
Salut!
PS
Cum a reacţionat pe temă Marius Nicoară, aici iar Daniel Buda aici