Mă declar un fan al litoralului românesc şi pentru asta nu am vrut să dau crezare celor care mi-au tot spus cât e de degradat, cât e de departe de oferta litoralului din Turcia, Grecia sau Tunisia chiar. La toate capitolele. Ţări în care de altfel am fost în vacanţe. Ştiu cum e. Peste România ca şi servicii şi mai ales preţuri!
Mă voi referi aici la Vama Veche, dar mai ales la Saturn şi Venus, pe care le-am vizitat. La Vamă merg de ani şi ani, numai acolo, după ce Costineştiul studenţiei mle a devenit, între timp, o staţiune de manelişti în marea majoritate a locurilor.
Scot din discuţie Mamaia, care e altceva, acum e perla litoralului pentru mulţi cocalari şi pitzipoance, dar staţiunea nu e populată doar de aceste segmente de populaţie, merge şi lume normală, care acceptă preţuri incredibile faţă de ce ai parte în ţările mai sus numite. In Mamaia s-au pompat bani.
Eu discut de statiune oldtime, ca sa zic asa.
Pe lângă ce am văzut cu ochii mei, am avut şansa să stau de vorbă cu un tip bazat, cu vechime de 20 de ani in turism pe litoral. Om cu familie, din asta trăieşte, din turism. Multe a văzut omul ăla. Să începem pe idei, sistematic:
– Dacă eşti vamaiot, chiar de extracţie nouă, cum sunt eu, adică de dupa 2000 (Vama aia faină, de dinainte, e dusă, aia cu doar 2-3 terase, si fără hoteluri urâte pe plajă), ai un ŞOC efectiv când ajungi la Saturn şi Venus. Am petrecut aproape o zi acolo, cu amici buni, care acolo au decis să meargă cu cazare, şi am bătut la pas dar şi cu maşina cele două staţiuni.
– e mizerie în Vamă, mare de tot, dar şi la Venus si Saturn e mizerie destulă, mai ales în zona celor două aşa zise „bazaruri”, de fapt o adunatura de chinezisme şi turcisme de doi lei. E bine că macar e o farmacie acolo.
– apropo, prin sindicat poţi prinde bilet 6 nopţi cu trei mese pe zi cu…500 lei, senzaţional de ieftin, nu?
– cum soseşti în statiuni ai aşa un aer că timpul s-a oprit în loc şi ca ai revenit în „Epoca de Aur”. Nu doresc să ofensez pe nimeni, departe de mine gândul. Scriu aici doar senzaţiile mele. Pe cât de pestriţă şi de colorată e Vama, pe atât sunt de rămase în timp sunt cele două staţiuni.
– este plin de ditamai hoteluri abandonate, două mari de tot în Venus, dar şi vechi vile, restaurante, braserii. Senzaţie de ruină. Cădere în timp.
– Atmosfera seara se animă până spre ora 24.00 după care totul se închide. La Vamă se chefuieşte până la 4-5 dimineaţă lejer. Plus că sunt multe localuri, pizzerii deschise non stop. La cârciuma de metalişti „La Piraţi”, celebră, e non stop. O bere e 5 lei. La Stuf e discoteca pe plaja. Ai ce face deci…
– cele două golfuleţe de la Venus sunt făinuţe, mai ales cel din dreapta, ambele cu celebrii stabilopozi care sunt acolo din anii 70, când s-au ridicat cele două staţiuni.
– Sunt şi investiţii noi, restaurante, hoteluri de 2 şi 3 stele. Sunt nişte staţiuni pentru persoane mai în vârstă, familişti cu copii. Am văzut şi ruşi şi bieloruşi.
– Nu am văzut Cap Aurora, Jupiter, Olimp, Neptun, Costineşti şi Mamaia. Mi-ar fi plăcut dar nu am avut când.
– oricum se vede cu ochiul liber absenţa oricărei Strategii pentru dezvoltarea staţiunilor Saturn şi Venus, în general a litoralului românesc. Asta a fost concluzia omului meu, de 20 de ani în turism la Marea Neagră. Si a mea.
Oricum, o să merg mai departe în Vama Veche. La Marea Neagră doar acolo o să merg
Pe tema vacantei la Vama Veche scrie si Laura Laurentiu aici drept care ii si repun blogul in blogroll, pierdut pe drum cand mi-am facut domeniul.