Vine încet toamna, începe și divizia C la fotbal, acolo unde joacă Universitatea Cluj, club iubit în Ardeal și România.
Până la fotbalul mare, însă, atâta cât e la noi în Ro, apropo, pare foarte mic după FCSB-Sporting 1-5, Universitatea are un drum lung de parcurs.
Declarațiile oficialilor sunt contradictorii, ba spun că echipa e ca și promovată în serie B ba spun că nu au bază de antrenament și că e posibil să plece de la club, nu prea înțeleg ce vrea să zică managerul sportiv Ovidiu Sabău, citind declarațile sale din siteul generalist ActualdeCluj.ro. În presa centrală, recte Gazeta Sporturilor am citit, imediat după promovare din D în C, atunci când s-a și publicat acolo ultimul articol despre „U”, chestii care le știam de la Cluj demult, că se dorește ca la Centenar, în 2019, echipa să joace în Liga 1.
Asta pune presiune mare pe echipă, mai ales că vine și din galerie presiunea asta. Nici nu știu ce să zic, dacă e bine sau nu, poate fi pozitiv așa un obiectiv dar poate să și inhibe, chiar nu știu.
Cui nu i-ar place ca Universitatea să fie în Liga 1 de Centenar?
Ar fi cool. Dar, știm toți banalitatea asta, trebuie niște chestii simple dar care sunt foooarte complicate: investitori serioși, plan de bătaie, jucători, management, marketing. Nu mai pare așa simplu, nu?
Eu personal nu cred în soluția cu primăria investitor. Cred că merge maximum până în divizia B.
Dacă parteneriatul de sponsorizare al Băncii Transilvania – U Cluj continuă, cu contribuție financiară tot mai mare a BT sau chiar, de ce nu, preluarea definitivă a clubului de fotbal, așa se pot trage speranțe serioase la Liga 1.
Habar nu am care sunt jocurile de culise, deocamdată clubul e al primăriei și a universităților cu o serie de sponsori printre care cel mai mare e BT. Plus, incontestabil, imaginea, notorietatea și implicarea lui Ioan Ovidiu Sabău, o garanție pentru investitori posibili și munca zilnică a lui Radu Constantea, consilierul local PNL.
Să nu uităm de socios, fanii cei mai fideli, cei care cumpără abonamente si dau bani buni clubului și merg în deplasări cu sutele.
De meciul propriu zis U-CFR 2 nu am ce să spun prea mult, „U” nu joacă cu CFR, pentru că echipa primă e în Liga 1, joacă cu CFR 2, pentru mine nu e același lucru. Sigur, ambiții, orgolii sunt cu nemiluita iar fanii celor două echipe vor transforma meciul într-un Derby de Cluj. Primul în serie C pentru Universitatea cu rivalii din Gruia.
Urmează meciurile directe cu Sănătatea și Unirea Dej, alte echipe clujene.
Mai e mult până departe.
Să ținem pumnii și să îi urăm succes Universității Cluj în noul sezon competițional.
Programul lui „U” Cluj în Liga a III-a, sezonul 2017/2018
Etapa 1: „U” Cluj – CFR 1907 Cluj II – 26 august
Etapa 2: Unirea Dej – „U” Cluj
Etapa 3: „U” Cluj stă
Etapa 4: Unirea Tășnad – „U” Cluj
Etapa 5: „U” Cluj – Performanța Ighiu
Etapa 6: „U” Cluj – Viitorul Ghimbav
Etapa 7: Sănătatea Cluj – „U” Cluj
Etapa 8: „U” Cluj – FC Avrig
Etapa 9: CS Iernut – „U” Cluj
Etapa 10: „U” Cluj – Unirea Alba Iulia
Etapa 11: Gaz Metan Mediaș II – „U” Cluj
Etapa 12: „U” Cluj – ACS Comuna Recea
Etapa 13: Metalurgistul Cugir – „U” Cluj
Etapa 14: „U” Cluj – Avântul Reghin
Etapa 15: Industria Galda – „U” Cluj
Sursa: stiridesport.ro