„Fiecare încearcă să găsească soluţii pe cont propriu pentru a evita falimentul: de la tabloidizare la înregimentare, trecând prin inevitabilele concedieri şi scăderi de salarii. De la MediaPro, care beneficiază de cel mai mare procent din piaţa de advertising, până la ultimul site de ştiri care încearcă să supravieţuiască onest, presa românească se minte pe sine însăşi că poate merge mai departe aşa”, scria jurnalistul Mihnea Măruţă acum ceva timp la el pe blog, în postarea Pentru o conferinţă naţională a presei.
Pornesc de aici si de la o polemică bună pe Facebook între jurnalistul Mihai Prodan si omul de PR, fost jurnalist, Radu Neag. Tema e starea presei clujene la 24 de ani de la Revoluţie.
In 23 decembrie 1989 apăreau primele trei ziare LIBERE după 45 de ani de comunism in judetul Cluj!
Clujul liber, ziar independent, fondat de revoluţionari în după amiaza fierbinte a lui 22 decembrie, şi fostele ziare ale judeţenei de partid, Adevărul, fosta Făclie, şi Szabadszag (Libertatea) fosta Igazsag (Adevărul în limba maghiară). Extrem de sugestiv, „Clujul liber” a falimentat în 1993, iar celelalte două ziare foste comuniste continuă să apară fără întrerupere de atunci, cam în acelaşi format grafic, lucru care spune multe! Între timp, zeci de ziare oricate au dat faliment! „Clujul liber” a fost resuscitat pe online de un tânăr, Florin Moldovan, dar nu a reuşit să devină un site de audienţă.
Situaţia in 2013
Şi acum vin la ce vroiam să spun. Situaţia actuală pe print şi în online este dezastruoasă. Nu vreau să mă plâng acum doar fac constatări.
Tirajele sunt prăbuşite în print, efectiv. Nu există audituri independente pe tirajele din Cluj, deci nu putem jongla decât cu informaţiile pe care ni le dau cei care deţine printuri, dacă ni le dau, sau cu ce reuşim să aflăm din piaţă. În acest post nu iau în considerare Piaţa de la A la Z.
Discut doar de ziare, de cotidiene şi săptămânale. Avem patru cotidiene locale, Făclia, Ziua de Cluj, Monitorul de Cluj, Szabadszag, două cotidiane regionale, Transilvania Reporter şi Kronika (în limba maghiara al doilea) şi două săptămânale, Gazeta de Cluj şi gratuitul Cluj100%.
In absenta auditurilor nu putem cunoaste exact care sunt tirajele. Din informatiile mele, dacă Cluj 100 % trage 50.000 de exemplare atunci urcă în sus, evident, totalul tirajelor.
Pe segmentul cotidianelor lider e Făclia cu 3500-4000 de exemplare tiraj. Restul se învârt la 2000-2500.
De vânzări mi-e şi frică să vorbesc. Nu am cifre exacte, dar din câte ştiu sunt foarte foarte mici.
In online sunt multe siteuri de Cluj, atat cotidiane online, siteuri de nisă, cat si agregatoare. Nu le insirui aici.
Argumentul lui Prodan
Raţionamentul lui Mihai Prodan este deprimant. Sunt nevoit să subscriu la el.
Prodan argumentează aşa:
„In linii mari populaţia în Cluj-Napoca e de 350.000 de locuitori. In judeţ e 700.000, dar să luăm în considerare doar oraşul Cluj-Napoca. Audienţa maximă a unui online e de 15.000 de unici. Maxim. 15.000 din 350.000 e mai puţin de 5%. Tirajele tipărite nici nu se compară cu audienţa online.
Vanzarile de cotidiane si saptamanale sunt infime. Cu tot cu audienţa acestora şi cu cei 15.000 unici nu sarim de 10%.
Deci presa scrisă şi online ajunge la sub 10 la sută din locuitorii Clujului.”
Conform sondajelor de opinie nationale, publicul isi ia informatiile cu precadere de la TV. La Cluj NU mai exista un post local de televiziune ci doar filiale ale statiilor centrale , un post TV regional, TVR Cluj, si o televiziune de divertisment. Audientele acestora nu prea se cunosc, iar unde se cunosc sunt dramatic de mici raportate la investiţii şi aşteptări.
O conferinţă judeţeană?
Trebuie deci o conferinta judeteană de presă cu toți jucătorii din piață, poate mediată de APPC sau de Catedra de Jurnalism a UBB. Altfel la anul vom rămâne şi mai puţini, iar studenţii de la jurnalism vor merge direct la AJOFM Cluj!
P.S.
Cine doreste sa citeasca mai multe despre mass-media din Cluj poate să o facă lecturând cartea mea „Colosul cu picioare de hârtie. O istorie subiectivă şi ilustrată a presei scrise. Cluj-Napoca 1989-2010″, Ed. EIKON şi Comunicare.ro, 2010.