Preluare de pe oradecluj.ro si vasileracovitan.ro
5 lucruri care au marcat istoria de 46 de ani a celei mai faimoase trupe rock din Germania, Scorpions, care va susţine sâmbătă, pe Cluj Arena, cel de-al şaptelea său concert din România, după cele din Bucureşti (1993, 2004 şi 2011), Braşov (2002), Sibiu (2007) şi Craiova (2008).
1. Fondată în 1965 de chitaristul Rudolf Schenker (azi în vârstă de 63 de ani), Scorpions a avut 18 membri. Singurul care a făcut parte în tot acest timp din formaţie este chiar Rudolf Schenker.
2. Chitaristul Matthias Jabs a fost cooptat în 1978, în urma deciziei lui Uli Jon Roth de a părăsi trupa. Basistul Francis Buchholz a dat un anunţ în revista britanică “Music Maker” şi peste 140 de chitarişti s-au prezentat la concurs. După ce a fost ales membru al trupei, Jabs a fost îndepărtat temporar, din cauza revenirii lui Michael Schenker, care se “transferase” la trupa UFO în 1972. În 1979 însă, măcinat de alcool şi droguri, el a fost înlocuit definitiv de Matthias Jabs.
3. Klaus Meine şi-a pierdut vocea în 1981. Medicii i-au recomandat să se gândească la o altă carieră. În ciuda zvonurilor referitoare la destrămarea trupei, Meine a urmat o terapie îndelungată şi, după două operaţii la corzile vocale, şi-a continuat cariera.
4. Bateristul american James Kottak a devenit, în 1996, primul membru străin al trupei. Opt ani mai târziu, Scorpions l-au cooptat în formaţie pe basistul polonez Pawel Maciwoda.
5. Scorpions au fost prima trupă vestică acceptată să cânte în fosta URSS. În 1988, au susţinut 10 spectacole, toate cu casa închisă, la Leningrad (astăzi Sankt Petersburg). Succesul i-a îndemnat pe liderii de la Kremlin să accepte organizarea “Moscow Peace Festival”, în 1989, unde au concertat Scorpions, Ozzy Osbourne, Bon Jovi, Motley Crue sau Skid Row.
6. “Wind of Change”, cel mai mare hit al trupei, a fost compus de Klaus Meine la scurt timp după “Moscow Peace Festival”. Melodia a devenit imnul neoficial al căderii Cortinei de Fier, iar Scorpions au lansat versiuni în limbile spaniolă şi rusă.
7. Un singur album din cele 21 lansate a urcat pe primul loc în topuri. Este vorba despre Crazy World (1991), care s-a aflat în fruntea clasamentelor muzicale din Germania şi Austria. Totodată, unicul single aflat pe locul 1 în topuri, în Germania, Austria şi Elveţia, a fost “Wind of Change” (1991).
8. Lansarea albumului “Virgin Killer” (1976) a fost însoţită de un scandal imens, provocat de imaginea de pe copertă, care înfăţişa o fetiţă dezbrăcată. După numeroase acuze de pornografie, coperta a fost schimbată.
9. Prima şi singura melodie intrerpretată de Scorpions în germană este “Du bist so schmutzig”, de pe albumul “Eye to Eye” (1999).
10. Titlul piesei “SLY”, de pe albumul “Sting in the Tail” (2010), este inspirat de numele unei tinere din Franţa, fan al trupei, născută în 1985. Acelaşi nume, Sly, acronim al hit-ului “Still Loving You”, îl poartă mii de franţuzoaice născute în 1985, la un an după lansarea piesei. În Franţa au fost vândute aproape două milioane de exemplare ale acestui single.
11. Liderul trupei, chitaristul Rudolf Schenker, este posesorul uneia dintre cele mai mari colecţii de chitare Flying-V din lume. El deţine peste 200 de astfel de instrumente.
12. Scorpions a lansat în 1975, sub pseudonimul “The Hunters”, un album care cuprindea cover-uri după melodiile “Fuchs geh voran” şi “Wenn es nicht losgeht” ale trupei “The Sweet”, pentru care cântase în deschiderea mai multor spectacole.
13. Printre formaţiile care au cântat, de-a lungul anilor, în deschiderea concertelor Scorpions se numără Metallica, Iron Maiden, Def Leppard sau Bon Jovi.
14. Recordul de audienţă la un concert Scorpions a fost înregistrat în 2000. Atunci, trupa a cântat pe aeroportul Kraków-Pobiednik, lângă Cracovia (Polonia), în faţa a peste 800.000 de fani. Auedienţe impresionante s-au mai înregistrat în 1983, la festivalul de la San Bernardino Valley, SUA (325.000 de spectatori), şi în 1985, la festivalul brazilian Rock in Rio (peste 400.000 de spectatori).
15. Printre fanii declaraţi ai trupei se numără scriitorul Paulo Coelho, ultimul preşedinte al URSS Mihail Gorbaciov, ex-cancelarul german Gerhard Schröder, actorul Ben Stiller, Shakira şi Pink.