Scandal între biroul de presă al Mitropoliei Clujului, unde veghează cu mare atenţie asupra memoriei fostului mitropolit Bartolomeu, preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, şi, mai ales, un colaborator foarte apropiat al lui Anania, şi ziarul central „România Liberă”. Azi de dimineaţă am primit pe mailul meu un comunicat al Mitropoliei în care editorialista de la „România Liberă”, Sabina Fati, e acuzată nici mai mult nici mai puţin decât de asasinat moral. Mi se pare un răspuns foarte dur al preotului Ivanov. Articolul lui Fati, pe alocuri foarte bun, la care se face referire in comunicat poate fi citit aici. Conţine afirmaţii cam tari, îl acuză pe fostul Mitropolit Anania de turnătorii la Securitate. E eterna acuzaţie la adresa lui Anania. Ivanov arată că Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a demonstrat că Bartolomenu Anania nu a colaborat cu Securitatea! Discuţia deschisă de această polemică mi se pare foarte interesantă.
Comunicatul Mitropoliei Clujului îl dau mai jos in extenso.
„Comunicat de presă
Cluj-Napoca, 13 Aprilie 2012
Moralitatea jurnaliștilor și memoria Mitropolitului Bartolomeu
În numărul din 12 aprilie 2012 al cotidianului România Liberă, doamna Sabina Fati, în articolul „Moralitatea BOR și Pastorala Mitropolitului Streza”, face o observație corectă și comite în același timp un asasinat moral. Observația corectă este legată de faptul că vocea Bisericii nu poate denunța doar imoralitatea din afara ei, din lumea largă, fără să aibă și un exercițiu de luciditate auto-critică.
Asasinatul moral pe care îl comite doamna Fati rezidă în reluarea fără discernământ a unor calomnii la adresa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, pe care îl acuză de colaborare cu Securitatea.
Pe lângă faptul că aceste afirmații sunt neacoperite de nicio probă certă, ele aruncă o pată nepermisă asupra memoriei unui ierarh trecut în veșnicie și care nu se mai poate apăra, dar care, în pofida tuturor calomniilor, a fost și rămâne un reper autentic și credibil în România post-comunistă. Este de datoria noastră să readucem aminte poziția tranșantă a marelui ierarh care afirma că nu a colaborat cu Securitatea, „nici în detenţie, nici în libertate; nici în țară, nici în străinătate; nici cu angajament, nici fără angajament; nici cu nume conspirativ, nici cu nume propriu”, afirmații confirmate de documentarul Ioanei Diaconescu (cercetător CNSAS) „Bartolomeu Anania. Dosare de urmărire informativă”, apărut în numerele 10 și 11 din acest an ale revistei „România Literară”.
Referințele dnei Fati la viața bisericească trădează lipsa de informare, dacă nu chiar reaua voință, comună de fapt și altor jurnaliști care scriu în necunoștință de cauză despre aspecte ecleziale.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Clujului
Pr. Bogdan Ivanov ”
Multa presa face economii uriase comentând doar ce se vede la televiziuni si e firesc sa le apere. Pentru cine a vrut o Biserica angajata ca a polonezilor, curajul IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, e un semn bun de Sfintele Pasti. Cât despre a da lectii BOR de pe pozitii intelectualiste, a nu se uita rusinea ca sunt 23 de ani de când se taraganeaza terminarea localului Bibliotecii Nationale, unde greul abia incepe, trebuind a se colecta de la marii capitalisti 2-3 miliarde euro, achizitionându-se carte occidentala universitara serioasa, materiale multimedia recente si soft didactic.
Dur?Daca eu te acuz ca ai violat o capra si n-am probe o sa-ti placa?
propinatiu: ai dreptate
oltean: da, cam dur
propinatiu: pe 23 aprilie se va inaugura noua biblioteca nationala!