În patru ore se închide Realitatea TV.
Mă uit acum și rulează ceasul invers pe ecran.
Firma a fost 8 ani in insolventa, perioada in care a modificat planul de reorganizare pana cand instanta de judecata nu a mai admis alt plan „ Realitatea Media, cea care deține licențele audiovizuale pentru Realitatea TV și Realitatea FM, dar și pentru câteva stații locale, a pierdut definitiv procesul cu ANAF, astfel că televiziunea va intra în faliment după opt ani de insolvență, un record absolut. Anunțul a fost făcut chiar de unul dintre cei doi acționari majoritari ai televiziunii, Cozmin Gușă, care a intrat în direct, pe postul pe care îl deține. Decizia a fost luată luni de Curtea de Apel București și este definitivă și va fi trimisă unui judecător sindic.
„Admite recursul. Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că: Infirmă planul de reorganizare propus de debitoare şi trimite cauza la judecătorul sindic în vederea intrării în faliment a debitoarei S.C. REALITATEA MEDIA S.A. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate. Irevocabilă.”
E prima televiziune de știri din România, noiembrie 2001, apoi au mai apărut… patru.
Eu cred că România nu poate face profitabile cinci televiziuni de știri. Ele sunt acum sau pe minus sau finanțate nesănătos.
Revenind la Realitatea TV acolo sunt mulți jurnaliști ok care, poate,, nu vor mai avea joburi, cameramani, moderatoare, tehnicieni etc.
Pe mine Realitatea TV m-a ajutat, m-a mediatizat la Bucuresti, in 2017 cu Cluj Blues Festival. Am participat la o emisiune in prime time, o singură dată la București, invitat de Octavian Hoandră, bluesman și jazzman vechi, a avut și club de jazz în anii 90 la Cluj, dar, înainte, la mai multe emisiuni la Realitatea TV Cluj.

Postul a fost angajat politic, are acum unul dintre patroni, Cozmin Gușă, membru PSD, un fost moderator celebru în PNL și acum este europarlamentar. A fost o televiziune care în ultimii ani a ținut cu Iohannis, cu dreapta, cu #rezist. Nu a fost echidistantă.
Nici restul televiziunilor de stiri nu sunt echidistante si sunt partizane politic, e un secret a la Pollichinele.
În insolvență, cu datorii, fără plan de reorganizare aprobat, era greu ca Realitatea TV să se salveze.
O televiziune de știri, în general o televiziune, costă mult.
Și cu toate astea, mie îmi pare rău că se închide și sper să se mute transmisia pe Realitatea Plus. Am câțiva ziariști și moderatori care îmi plac acolo.
Dar aș vrea ca Cozmin Gușă să se lase de moderat, de realizat emisiuni și să facă politică la PSD. Cred că nu e făcut pentru televiziune, pentru politică poate că da, mai vedem și acolo, pe unde a fost în politica mare nu mi se pare că a performat. Iar PIN, fostul său partid, a fost un eșec.
Dacă Gușă nu se retrage de la realizat emisiuni, Realitatea Plus va avea 0 credibilitate ca televiziune. Va fi doar o anexă mediatică a PSD dar în nici un caz o televiziune.
Iar Realitatea TV chiar a însemnat ceva în România și are o istorie pe piața media românească. A făcut ratinguri mari în istoria sa.
Regele a murit, trăiască regele!
PS
Cozmin Gușă le-a precizat telespectatorilor că de la miezul nopții, emisia se va mutat pe Realitatea Plus. Nu va fi însă disponibil la toți cabliștii, așa cum s-a întâmplat până acum, întrucât televiziunea nu este în must carry.