R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
COMUNICAT
30 IULIE 2009
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului PASZKANY ARPAD ZOLTAN, sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 7 alin. 1 şi 3 din Legea 39/2003, şi de şantaj, faptă prev. de art. 194 alin. 1 C. p., ambele cu aplic. art.33 lit.a Cod penal (fapte aflate în concurs real).
Anchetatorii au reţinut că, în perioada 2004-2006, inculpatul a susţinut financiar un grup infracţional, condus de inculpatul Man Liviu Aurel, prin finanţarea, sub diverse forme, a publicaţilor aparţinând trustului Gazeta, cunoscând componenta grupului şi modul de operare, şi a folosit publicaţiile acestuia în interes personal sau al societăţilor sale, orchestrând şantajul exercitat de către membrii grupului, respectiv pentru a determina societăţile concurente să facă sau să nu facă anumite activităţi, să renunţe la participarea la licitaţii sau să încheie contracte în scopul de a obţine foloase materiale în scop ilicit.
În plus, în perioada ianuarie – noiembrie 2006, inculpatul a determinat o campanie denigratoare prin intermediul publicaţiilor trustului Gazeta la adresa unei părţi vătămate pe care a şi constrâns-o prin ameninţări să-i cedeze, pentru suma derizorie de 10.000 euro, o suprafaţă de teren de 13.974 m2 situată în municipiul Cluj-Napoca, a cărei valoare de circulaţie era de 400.000 euro.
UPDATE 1
procesul lotului Gazeta continua la Curtea de Apel Braila
DIICOT Bucuresti a refacut urmarirea penala solicitata de Tribunalul Braila iar procesului acestui rasunator scandal care a debutat in 30 octombrie 2006 continua. Asta nu inseamna ca justitia nu a comis si abuzuri impotriva lotului Gazeta. Una din incalcarile certe a fost pastrarea la arest a ziaristului Liviu Man 5 luni fara sa i se ia o declaratie de inculpat, fara sa fie chemat la interogatoriu, din ce mi-a zis chiar Man acum 3 luni. Daca zice adevarul omu, atunci e grav,e abuz. In rest, nu am impartasit stilul de presa practica de „Gazeta de Cluj si Buna Ziua, Ardeal” si nici acum nu impartasesc, pentru ca citind publicatia-eu cumpar in fiecare sambata pentru documentare la capitolul dedicat acestei publicatii din viitorul meu volum-observ ca Man nu a bagat la cap ce i s-a intamplat si ca acest stil de a face presa e clasat, revolut. I-am zis si personal, am o relatie minimala cu el. Imi pare rau mai ales de noii jurnalisti ajunsi acolo, mai ale Hriho, care e baiat bun dar il avertizez amical ca metehnele se pot imita si e pacat la 22 de ani sa o ia intr-acolo. Aviz amatorilor, se poate face si presa decenta domnilor de acolo.
UPDATE 2
presa acorda spatii mari acestui subiect: Adevarul de Seara, Citynews.ro, Foaia Transilvana, Clujeanul.ro, Ziua de cluj.ro scriu de acest caz.
Iata declaratia liderului Liviu Man, citata de Citynews.ro
„Dosarul despre care vorbeste DIICOT este un dosar disjuns din dosarul Gazeta. DIICOT a tinut acest dosar trei ani la sertar si a trimis numai acum in judecata pentru ca acum s-a ascutit lupta politica si Arpad Paszkany e vazut ca un apropiat al PD-L. Cred ca aceasta trimitere in judecata are legatura cu lupta politica, iar procurorul Hrudei, care se ocupa de aces dosar, a fost santajat sa trimita dosarul. Este foarte curios ca se vorbeste de acest lucru (sprijinirea unui grup infractional – n. red.) pentru ca dosarul Gazeta a fost respins anul trecut de Tribunalul Braila din cauza ca probele de la dosar au fost falsificate si au fost declarate nule. Nu stiu despre ce grup infractional se vorbeste daca probele au fost respinse”, a declarat Liviu Man pentru citynews.ro.
Sa nu uitam ca, conform Monitorului Oficial, omul de afaceri Arpad Paszkany a sponsorizat PD-L cu 240.000 de euro (1 milion lei). Prin declaratia pe care o face, Liviu Man spune doua lucruri: ca acest dosar e disjuns din dosarul „Gazeta si insinueaza ca aceasta decizie DIICOT e la comanda politica.
UPDATE 3
stirea a facut senzatie, toate televiziunile si presa nationala si locala aloca de vineri publica articole pe subiect. La Cluj un singur ziar local nu a dat nici macar o stire de coloana cu trimiterea in judecata a clujeanului Arpad Paszkany. E vorba de „Monitorul de Cluj” !
Citynews.ro zice ca sunt trei cazuri Gazeta. Gazeta 1, cel initial, Gazeta 2, cel de ieri si Gazeta 3, in care „Arpi” e acuzat de spalare de bani. Sunt foarte curios daca vom vedea vreodata o decizie, stiind cat treneaza in instanta procesele. Este de luat in considerare si ceea ce afirma Liviu Man, ce a lucratura politica in razboiul PDL, PSD, PNL si ca se doreste lovirea prin ricoseu al lui Boc si Basescu. Nu putem exclude, din pacate, aceasta varianta. Timpul sper sa ne ofere un raspuns…
Tresalta inima de bucurie, cand pe un ipochimen ca asta il cauta astia de arginti si se isca in gandul meu nu neaparat posibilitatea de a l vedea vargat, ar fi prea bine si totusi prea putin, ci de a i se demasca astuia ticalosia, sa vada tarisoara.ro cine este in adevar asta.
Destul cu fecioara cheala si securista precuvioasa, ambele imagini favorite la Cotroceni respectiv si probabil Victoria, fireste datorita pasiunii visinii pentru „politica” portocalei care pe zi ce trece este tot mai putrefacta. Gandesc ca era si vremea ca putregaiul de sub pres sa fie scos cumva, candva si de undeva la iveala.
Sa vedem cat tine minunea, 3 ore, 3 zile, 3 saptamani sau pana trimite iar asta din gruia o scrisoare la marinel si marinelul cu lacrimi nu de minotaur ci de crocodil esuat intre Udrea si Ridzi, va plange, probabil intr o conferinta de presa cu ala din gruia in contumacie, ca uite un cetatean bun este cazut din gresala sub incidenta legii si ca ar trebui ca institutiile sa il ierte si sa il lase in izbelistea vremurilor, pentru ca uite nu i asa deja au fost sacrificati destui si destui au deja pe urmele lor comisii.
Sincer, nu mi vine a crede ca pe asta il poate atinge ceva atata vreme cat seva puterii lui este mult mai gaunoasa decat cred stim, noi, toti laolalta, iar ombilicalul este nu doar greu de taiat ci si foarte solid ancorat in pantecele fortelor care il sustin si intretin. Daca asa cum imi raspundea jurnalistul Ciutacu candva din 2000 nu s a intamplat nimic cand el a fost primul care a scris despre tinutul pe care este incuibat amu Polusu, atunci de ce sa cred ca s ar intampla acum ceva cand asta deja are Clujul la picioare si maretii din statul tarisoarei.ro ca paravan al ticalosiei???
Sa lasam justitia sa isi spuna cuvantul „fanu”, sa avem incredere in Justitie.
Of, nu!!! cand aud justitie nu pot sa gandesc nici la justetea aplicarii dreptului si nici macar la coerenta actului de justitie.
De aia avem sute de contestatii la forurile „ieuropene”(cum zice marinelul) de aia DNA nu a scos pe scut preferential decat prin scurgere de informatii catre presa, de aia nu avem decat un caz Bivolaru si o ciudatenie de arestare Becali, de aia Procurorul Panait este acum in lumea celor drepti, de aia de aia de aia
Nu am incredere in Justitie nici cat sa trec strada cu ea de mana, mi teama ca ma amana fie din lipsa de fonduri fie din lipsa de probe si astfel nu voi apuca sa vad vreodata ca balanta nu va fi masluita iar esarfa nu va mai putea fi transparenta dupa context si pana se va pronunta cu privire la individul asta din gruia cred ca Somesul ori va seca ori isi va devia cursul.
Sa ma fereasca Bunul Dumnezeu de o asa lehamite de justitie…
era sa uit
Amin