22 decembrie 1989 a fost una din cele mai importante zile din viața mea daca nu cea mai importantă.
Eram muncitor într-o fabrică clujeană, Electrometal. Aveam 19 ani. Fabrica făcea candelabre. Sediul era lângă podul de la Terapia.
În 21 decembrie 1989 mama nu m-a lăsat să ies. Lucra adiacent cu strada Napoca, a auzit împușcăturile din Piața Libertății și m-a prins la telefon. Eram acasă, în Mănăștur, revenit de la fabrică. Și am ascultat-o. Nu am ieșit.
A doua zi însă, pe 22 decembrie 1989, la ora 08.00, eram la fabrică și am ieșit cu toată platforma industrială. Mii de oameni. Prefectura era înconjurată de tancuri și militari. Eram mai mulți. Mult mai mulți. Nu au tras, s-a fraternizat. Eram în coloană când Ceaușescu a fugit. Nu am cuvinte să descriu entuziasmul. Nu poate fi descris în cuvinte sentimentul de atunci.Am trăit în comunism 19 ani. Am trăit revoluția anticomunistă în 22-24, când am tot ieșit pe străzi până în noapte.Eu cred că a fost o revoltă populară autentică, o revoluție, pentru că s-a schimbat regimul politic. Dar cred că după ora 18.00, când a început să se tragă în Piața Palatului din Capitală revoluția a fost confiscată de neocomuniștii conduși de Iliescu și Militaru. Pe baza a tot ce am citit, zeci spre sute de cărți, sute de articole, documente oficiale, pentru mine e clară confiscarea. Dacă nu era, nu aveam FSN, nu aveam tratat cu URSS, nu aveam martie 1990, atâtea mineriade.
Nu mai zic că dacă ne întorceam în ianuarie 1990 la monarhie și îl aduceam pe Regele Mihai înapoi pe tron, putem fi și mai avansați acum ca democrație. Iliescu cu comunistii lui nu puteau permite asa ceva. Le era frica, stiau ce e monarhia.
Am făcut în noiembrie 50 de ani. Timpul nu mai poate fi dat înapoi. Iliescu trăiește, nonagenar, e judecat in Dosarul Revolutiei. România e în UE, în NATO. E în lumea liberă.
Îmi pare foarte rău de morții și răniții Revoluției. Cu un PCR mai elastic, nedogmatic, se putea face o cedare de putere fără victime, care au lăsat drame enorme în spate (știu ce vobesc, am fost ieri în cimitir și am discutat iar cu rudele celor morți și răniți la Revoluția din Cluj. Nu am cuvinte și nu exagerez). Mi-a căzut bine că premierul interimar, generalul Ciucă și-a cerut scuze că Armata a tras în popor. Eu apreciez.
Suntem o democrație imperfectă dar suntem o democrație. Nu mai suntem în lagărul comunist. Să apreciem și să ne bucurăm
Sărbători Fericite tuturor!